- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
joi, 18 iulie 2024
joi, 18 iulie 2024
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Infractor minor, reținut de polițiștii bârlădeni

Cele mai citite

- Advertisement -

Polițiștii bârlădeni au reținut un minor bănuit de săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie și trei infracțiuni de furt calificat, toate comise în luna martie 2022, în municipiul Bârlad.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au documentat și probat activitatea infracțională a unui minor de 16 de ani, din comuna Băcani, județul Vaslui, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de tâlhărie și furt calificat.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit că în perioada 10 – 17 martie 2022, minorul bănuit de comiterea infracțiunilor ar fi pătruns, prin efracție, într-un spațiu comercial, într-un autoturism și într-o locuință, de unde a sustras bani și diverse bunuri, în valoare de 1.200 lei.

Totodată, polițiștii bârlădeni au stabilit că, în perioada 14 – 15 martie 2022, minorul ar fi deposedat, prin smulgere, două persoane vătămate în vârstă de 84, respectiv 89 de ani, de genți în care se aflau bani și bunuri, prejudiciul fiind estimat la peste 4.100 lei. Faptele s-ar fi produs pe o alee a bulevardului Republicii și pe strada Ioan Popescu, din municipiul Bârlad, persoanele vătămate nefiind vătămate fizic în urma producerii infracțiunilor.

În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de sâmbătă, 19 martie 2022, poliţiştii l-au reținut pe minor, pentru o perioadă de 24 de ore.

Tot ieri, acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad, care a admis propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad și a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Un alt minor, în vârstă de 15 de ani, domiciliat în municipiul Bârlad, participant la săvârșirea infracțiunilor, este cercetat în stare de libertate.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a persoanelor implicate.

RECOMANDĂRI PENTRU PREVENIREA INFRACȚIUNILOR DE TÂLHĂRIE


În locurile publice:

 Evitați deplasările pe trasee situate în zone mai puțin circulate (câmpuri, parcuri, șantiere);

 Dacă din diverse motive trebuie să circulați după lăsarea întunericului, ocoliți locurile neiluminate ori în care se află unități cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice;

 Când observați că sunteți urmăriți de un individ (sau mai mulți), deplasați-vă prin zone intens circulate (chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului) și adresați-vă primului polițist întâlnit;

 Nu vă afișați ostentativ cu obiecte de valoare (lănțișoare, brățări, telefoane mobile atârnate la gât);

 Nu vă lăsați atrași în locuri dosnice de către persoane care oferă spre vânzare diverse produse/servicii.

  În spații comune ale ale imobilelor:

 Nu permiteți persoanelor străine să intre în locuința dumneavoastră, indiferent de motivele invocate.

 La intrarea în imobil fiți foarte atenți pentru a observa dacă în hol sau în zonele întunecate nu se află persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracțiuni; nu stați cu spatele spre aceste locuri. Nici măcar atunci când deschideți sau încuiați ușa nu trebuie să pierdeți din vedere aceste lucruri.

 Orice persoană necunoscută care staționează fără motiv în spațiile comune ale blocurilor trebuie îndepărtată de urgență; alertați mai mulți vecini, iar dacă este cazul, apelați la cea mai apropiată unitate de poliție.

 Dacă sunteți agresați nu aveți rețineri în a țipa, o astfel de reacție îl poate determina pe infractor să vă lase în pace și să părăsească în grabă locul.

PREVENIREA FURTURILOR DIN SOCIETĂȚILE COMERCIALE

Vă prezentăm câteva sfaturi de natură să prevină indiferența, neglijența și naivitatea care favorizează furturile din societățile comerciale:

 Dotați-vă spațiul cu un sistem viabil de alarmă. Faceți o investiție, dar descurajați hoții!

 Procurați-vă și montați în punctele sensibile ale spațiului comercial un grilaj solid care să împiedice pătrunderea hoților în interior!

 Este recomandat ca ușa de acces în magazin să fie prevăzută cu un sistem de protecție, de tip “clopot” care să protejeze lacătul. Astfel, se îngreunează activitatea infracțională a hoțului!

 Apelați la serviciile unei societăți serioase de pază și intervenție rapidă!

 Angajați-vă pe timpul nopții un paznic!

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE