Încolțit cu întrebări incomode, primarul Dumitru Boroș a dat bir cu fugiții din sala de ședințe a Consiliului Local

Cele mai citite

- Advertisement -

După un mandat și jumătate, primarul Dumitru Boroș nu a învățat că trebuie să arate respect față de cetățeni și față de consilierii locali, împreună cu care trebuie să ia deciziile cela mai bune pentru oraș.

Apropierea alegerilor locale îi creează deja o stare de agitație, așa că nu mai este dispus nici cât era până acum să țină piept interpelărilor incomode ale consilierilor opoziției.

Ieri, la finalul unei ședințe cu multe discuții în contradictoriu, edilul șeful parcă și-a dat doctoratul în incoerență administrativă și a ales să părăsească sala de ședințe, expresie a unei tot mai vizibile slăbiciuni.

Dumitru Boroș s-a enervat după ce consilierul independent a insistat să primească răspuns la întrebările adresate în ședința trecută, înregistrate în procesul verbal aprobat în ședința de ieri.

Întrebările se refereau la calificativul primit de șeful Poliției Locale și eventuala sancțiune aplicată de către primar în urma raportului Curții de Conturi.

Consilierul Bogdan Sârbu nu a primit răspuns la întrebări, deși a trecut o lună, iar Dumitru Boroș, în ședința de ieri, nu a vrut să scoată niciun cuvânt despre acest subiect. L-a chemat, în schimb, pe Vasile Chelaru, pentru a răspunde la întrebările care erau adresate, de fapt, primarului.

Bogdan Sârbu a insistat ca primarul să răspundă, iar acest lucru l-a iritat pe primarul Boroș, care și-a luat mapa și a ieșit din sală, lăsându-l pe Vasile Chelaru să vorbească singur despre realizările sale și despre faptul că a primit calificativul „Foarte bine”. Ceilalți consilieri care au dorit să adreseze întrebări primarului au fost surprinși de felul în care a reacționat edilul.

Consiliera PSD Gabriela Plăcintă a dorit să afle de la primar când va începe Reiser să strângă câinii din oraș, deoarece șeful acestei societăți plecase mult mai devreme din ședință, destul de congestionat, după discuțiile aprinse pe tema majorării salariilor.

Și consilierul PSD Ion Filip venise pregătit cu o listă de întrebări primite de la cetățenii orașului, pentru care aștepta răspunsuri de la primar. În cele din urmă, i le-a adresat viceprimarului Ana-Maria Vintilă, deși nu erau de competența sa.

Ion FILIP – consilier local PSD

„Este trist ce se întâmplă, mai ales în ultimul timp, la ședințele Consiliului Local. Primarul nu vrea să răspundă la nicio întrebare care nu-l avantajează pe el sau echipa sa. De fapt, în ultimul timp, ultimul punct de pe ordinea de zi, Întrebări și interpelări, nu mai este interesant pentru primarul Boroș, care pleacă din ședință de fiecare dată înainte de acesta. De altfel, nici adresele sau plângerile formulate către Consiliul Local nu mai sunt citite în ședințe și uneori nici nu sunt atașate la mapă. Este o totală lipsă de transparență, de comunicare. Eu am venit pregătit, ieri, la ședință, cu întrebări pe care mi le-au dat cetățenii. Nu erau întrebări tendențioase, chiar dacă subiectele erau delicate, dar cred că trebuie să existe o comunicare între primar și consilieri și între consilieri și cetățeni. În loc de răspunsuri la întrebări, ni s-a întors spatele, primarul găsind de cuviință să plece din sală, lăsându-ne să vorbim singuri. Cetățenii m-au rugat să îl întreb dacă în iunie porțile Grădinii Publice vor fi deschise, așa cum a anunțat în luna februarie la un post de televiziune local. De asemenea, aș fi vrut să ne sfătuim cu privire la debarasarea trotuarelor de bolovani, rădăcini, pietre etc. Mă gândeam că poate vor da o mână de ajutor cei de la 416. O altă întrebare pe care o pregătisem domnului primar se referea la lucrările de pe Bulevardul Epureanu, pe tronsonul Centrul de Transfuzii – Podul Verde. Oamenii se întreabă de ce aceste lucrări nu mai înaintează pe acea porțiune a Bulevardului Epureanu. Erau întrebări ale cetățenilor, ale oamenilor care ne-au ales pe noi și pe el să le reprezentăm interesele, dar aceasta este maniera în care suntem tratați noi, consilierii opoziției.”, a declarat consilierul Ion Filip. Acesta și-a manifestat nemulțumirea că, după ce primarul s-a grăbit să plece din ședința de Consiliu, a făcut o altă ședință ad-hoc pe holul din fața biroului său, împreună cu consilierii PNL, ALDE și USR, care au ieșit rând pe rând din sala de ședințe.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

6 COMENTARII

  1. De când Chelaru are Foarte bine: nu ai cum să-ți dai calificativ singur când orașul e plin de mașini parcate pe trotuar , numai în mintea lui bolnavă se poate orice.

  2. Gunoaie peste tot dom Chelaru, piață și magazinele pline de cerșetori, mașini abandonate peste tot, și tu ești la plimbare cu mașina politiei locale, bravoo.
    De ce credeți ca nu poarta ținută în timpul serviciului, ținută care e obligatorie? sa poată participa la Pensionari la ședințele pe care Mihai le face .

  3. Unul dintre cele mai deplorabile atitudini ale primarului si consilierilor pnl este parasirea sedintei inainte de epuizarea ordinii de zi,care cuprinde si ,,Diverse,, si unde se pot pune intrebari cu privire la alte probleme ,in afara celor de pe ordinea de zi!Nu este prima data cand ,,liberalii,, infrunte cu seful lor fac un asemena gest de lasitate si iresponsabilitate!

  4. Se pare ca oricărui a scăpat centura jos ,și ia căzut pantalonii , de asta lau pupat în dos Buzamăt, Iosipescu și toți foștii comandanți.

Răspunde-i lui victor Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE