Nouă consilieri județeni au depus ieri jurământul, în cadrul unei ședințe a Consiliului Județean Vaslui. Aceștia nu au putut depune jurământul, luna trecută, alături de ceilalți 23 de consilieri județeni, întrucât Tribunalul Vaslui le-a validat mandatele mai târziu, iar altul, validat, a lipsit motivat.
Consilierii care au jurat, ieri, cu mâna pe Biblie și pe Constituție sunt: Valentin Crețescu, Gheorghe Veziteu, Mihai Ardeleanu, Nelu Giurgea, Ștefan Gheorghe, toți de la PNL, Viorel Cornel Iordache, Gicu Huzum și Gabriela Plăcintă (PSD), precum și Dănuț Bîicu (USR). Lor li se va alătura în curând Remus Sacaliuc (PNL), al 33-lea consilier județean.
În acest mandat, Bârladul va fi reprezentat de zece consilieri județeni.
Tot ieri, în ședința prezidată de Ciprian Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, a fost stabilită componența comisiilor de specialitate din cadrul CJ și au fost votați președinții și secretarii acestora.
Astfel, Dan Cain (PSD) a fost ales președintele Comisiei juridice, Mădălin Căciulă (PSD), președintele Comisiei Buget-finanțe, Costel Zară (PSD) este președintele Comisiei de urbanism, iar Mara Buzilă (PNL), președinta Comisiei de asistență socială, familie, cultură.





















Ce-l recomanda pe analfabetul de Iordache!
Tractoristul asta nici sa scrie nu stie! Ce studii are tot la Simion? E de jale daca ne reprezinta acesti oameni! Solomon ar face bine sa-l trimita la pascut oile! Linge clantele pe la Primar si Bobeica, un cersetor!