Gunoiul ascuns sub pământ, dar nu și sub tăcere: DAPPC Bârlad, amendată și reclamată penal de Garda de Mediu

Cele mai citite

- Advertisement -

A astupat gunoiul sub preș și în cele din urmă a fost prinsă. Pentru încălcări grave ale normelor de mediu, Garda de Mediu Vaslui a amendat Direcția de Administrare a Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor Bârlad (DAPPC), care, în plus, s-a ales și cu o plângere penală. Conducerea DAPPC a ignorat total măsurile impuse de comisarii de mediu în urma controlului pe care l-au efectuat în zona Obor și, în loc să se preocupe de salubrizarea perimetrului, a amestecat gunoiul cu pământ, pentru a păcăli Garda de Mediu.

De fapt, s-a păcălit singură, pentru că, în conformitate cu Legea 17/2023 pentru aprobarea OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, îngroparea deșeurilor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală.

Pe 10 iunie, comisarii de mediu au venit la Bârlad în urma unor articole apărute în presa locală, pentru a verifica dacă cele sesizate de presă se confirmă sau nu.

Imperiul gunoaielor și al nepăsării – cum s-a transformat Oborul din Bârlad sub ochii autorităților // Video | Puls24

Reprezentanții Gărzii de Mediu au fost nevoiți să sancționeze cu amendă de 50.000 lei DAPPC, căreia i s-a pus în vedere să curețe terenul pentru care nu exista autorizație pentru depunerea deșeurilor și care se află în administrarea DAPPC.

Crezând că cei de la Garda de Mediu sunt ușor de dus cu preșul, DAPPC a trecut la treabă, adică a acoperit gunoaiele cu pământ, cu ajutorul utilajelor unei societăți private, lucru pe care îl făcea, de fapt, de mai mult timp. Între timp, a adus casierii de la parcările din piață să păzească porțile Oborului până la ora 17 și să-l înștiințeze pe directorul Iosipescu dacă presa mai vine să facă poze sau să filmeze.

Printre deșeurile depozitate ilegal în perimetrul fostul bâlci comisarii de mediu au identificat deșeuri menajere, deșeuri auto, dar și deșeuri periculoase, acoperite cu pământ și deșeuri inerte.

„În data de 10.06.2025, comisarii Gărzii de Mediu Vaslui au efectuat un control pe terenul situat în municipiul Bârlad, strada Căpitan Grigore Ignat (fost “Obor”), administrat de DAPPC Bârlad, unde s-a constatat existența unor depozitări ilegale de deșeuri.

 Cu această ocazie, s-a impus măsura salubrizării terenului, iar pentru nerespectarea obligației de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau funcțional (conform art. 10 din OUG 92/2021), a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 50.000 lei.

La verificarea ulterioară din 12.06.2025, comisarii au constatat că deșeurile nu au fost eliminate conform prevederilor legale, ci au fost îngropate cu ajutorul unui utilaj, în vederea disimulării. Pe teren au fost identificate deșeuri menajere, deșeuri din construcții, reciclabile, deșeuri auto și deșeuri periculoase (materiale cu azbest), acoperite cu pământ și deșeuri inerte.

Având în vedere gravitatea faptei, Garda de Mediu Vaslui a înaintat o sesizare penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, întrucât fapta se încadrează la art. 66, alin. (1), lit. f din OUG 92/2021, privind îngroparea ilegală a deșeurilor.”, a transmis Gabriel Cristian Laic, comisar șef al Comisariatului Județean Vaslui al Gărzii Naționale de Mediu.

În ultimele luni, Puls24.ro a semnalat efectuarea unor transporturi ilegale de gunoi cu mașini ale DAPPC, în perimetrul fostului Obor din str. Grigore Ignat.

Nu a interesat pe nimeni și nu s-a luat nicio măsură în sensul stopării depozitării ilegale de deșeuri la fostul Obor, așa că reporterul Puls24.ro a mers în cele din urmă să vadă ce se întâmplă în acest perimetru ale cărui porți erau deschise larg, fără niciun fel de pază.

Imaginile surprinse au fost elocvente. Deșeuri de tot felul, de la legume în descompunere, la azbociment și de la obiecte de uz casnic până la deșeuri inerte erau împrăștiate pe mai multe hectare, iar transporturile de gunoi continuau.

În interiorul perimetrului, unde primarul promitea că se va construi o creșă, lucrau câteva utilaje, despre care ulterior reporterul a aflat că aveau o sarcină clară: să amestece gunoiul cu pământ și să-l ascundă astfel.

DAPPC nu este la prima abatere de mediu, în ultimii ani primind atât avertisment, cât și o amendă în valoare de 100.000 lei. Deși a contestat-o în instanță, DAPPC a pierdut procesul și trebuie să achite amenda.

Probabil că și de această dată va contesta amenda, dar șansele să câștige sunt zero, având în vedere antecedentele. Nu a învățat nimic din aceste sancțiuni și în cele din urmă s-a ales și cu dosar penal.

În vreme ce DAPPC și municipalitatea au stabilit sancțiuni pentru cei care nu depozitează gunoiul unde trebuie sau nu au încheiat un contract cu o firmă de salubritate, chiar ele încalcă flagrant normele de mediu sau închid ochii la aceste nereguli. Și asta pentru că nu protejarea mediului îi interesează, ci doar încasările la buget.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

2 COMENTARII

  1. Cine va suporta amenda :persoanele vinovate pt neglijenta si incompetenta sau primaria , adica noi, cetatenii orasului din bugetul local ?Asteptam raspuns la aceasta intrebare.
    Ce masuri se vor lua cu persoanele responsabile de aceste deficiente grave si pierderi financiare ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE