Bârlădeanca Victoria Rudi, cea care a donat un teren în Bârladului pentru ridicarea unui centru de zi pentru copii, în amintirea fiului său, continuă tradiția începută în februarie anul trecut. Aceea de a acorda diplome și premii în bani copiilor cu dragoste de carte.
Ieri, de Sfinții Petru și Pavel, de ziua regretatului său fiu, căpitanul Pavel Florentin Rudi, a mers la Biserica de care aparține, Sf. Ecaterina, pentru a-și îndeplinit misiunea. De fapt, promisiunea pe care a făcut-o la căpătâiul fiului său, aceea de a-i ajuta pe copiii săraci care învață și care au nevoie de ajutor.
A oferit a șaptea diplomă și un premiu în bani, de această dată unui copil din Bârlad. A împărțit 20 de pachete copiilor veniți ieri la biserică pentru a se împărtăși.
„Eu, de fapt, continui ce a făcut el toată viața. A ajutat copiii. Nu a păstrat nimic, a dat totul. Prin gesturile pe care le fac, de a oferi diplome și premii în bani, 200 de lei din pensia mea, duc mai departe dorința fiului meu de a ajuta copiii. Copiii pe care i-a iubit de mic și până la sfârșitul vieții.”, a mărturisit Victoria Rudi.
Ea este cea care din dragoste pentru fiul său a donat un teren în centrul Bârladului, pentru a se ridica un așezământ social cu numele „Căpitan Pavel Florentin Rudi”. Așezământul va funcționa ca un centru de zi, unde copiii își vor face temele și vor primi și o masă caldă.
Construcția a fost începută în martie 2019 și este deja la final. S-a realizat prin donații dar și prin voluntariat. Rămâne să fie achiziționat mobilierul și celelalte utilități, de îndată ce vor fi strânse fonduri din donații și sponsorizări. Visul Victoriei Rudi e aproape îndeplinit.












