- Advertisement -
Peste 350 de beneficiari din centrele DGASPC Vaslui s-au bucurat de un spectacol vibrant și plin de emoție, susținut special pentru ei pe scena Centrului Cultural Județean Vaslui, de artiști din Georgia, Indonezia, Serbia, India și Germania – invitați ai Festivalului Internațional de Folclor „Hora din Străbuni”.
Muzica, pașii de dans și costumele tradiționale au creat o atmosferă de sărbătoare, în care barierele au dispărut, iar solidaritatea a fost limba comună.
„Este o sărbătoare a diversității și empatiei, iar dansul are puterea de a ne uni dincolo de diferențe. Îmi doresc ca astfel de momente să devină o tradiție lunară”, a transmis Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Printre spectatori s-a aflat și îndrăgitul Nea Mărin – Marin Barbu, care a promis că va reveni cu propriul ansamblu de dansatori, pentru un nou spectacol dedicat acestor oameni minunați.