Facturile uriașe la apă i-au scos pe bârlădeni în stradă // Video

Cele mai citite

- Advertisement -

Aproximativ 300 de bârlădeni  și-au strigat nemulțumirile față de prețul ridicat al apei și față de pierderile enorme pe care trebuie să le plătească pe lângă consumul înregistrat de apometrele de apartament.

Ieri, oamenii au participat la un protest organizat de Orania Vlasin, reprezentantă a societății civile, protest care a primit toate autorizațiile pentru a se desfășura între orele10-12, în fața sediului Aquavas Bârlad.

Pentru ca situația să nu escaladeze, protestul a fost monitorizat atent de  polițiști, polițiști locali și jandarmi. Protestul a fost unul destul de pașnic, oamenii scandând lozinci și pe alocuri strigându-și nemulțumirile și  solicitând demisii.

Bârlădenii care au participat la acest protest acuză Aquavas pentru practicarea unor prețuri enorme la apă și canalizare, pentru că obligă populația să plătească pierderi enorme, spun ei, din cauza avariilor din rețeaua stradală.

Protestatarii sunt nemulțumiți și de starea în care se află rețeaua de apă,  veche și ruginită, cât și de prestația societății Motris, care execuă lucrări de proastă calitate, producând de multe ori avarii din cauza slabei calificări a muncitorilor.

O delegație a protestatarilor s-a prezentat în biroul directorului Aquavas Sucursala Bârlad, Cătălin Buzincu, prezentându-și nemulțumirile și solicitând răspunsuri și soluții.

Unul din membrii delegației a informat conducerea Aquavas că își va angaja un avocat și va da în judecata societatea de apă și canal, ca el urmând să acționeze alte câteva sute  de bârlădeni. Acesta și-a manifestat îngrijorarea că apa la Bârlad a ajuns să coste cât gazul și că ar fi indicat ca în cel mai scurt timp Aquavas să investească în tehnologia de citire a apometrelor de la distanță.

Un alt delegat a adus în discuție calitatea apei de la robinet, faptul că ajunge să fie consumată cu impurități, din cauza rețelei vechi și ruginite.

În privința prețului apei, reprezentanții Aquavas au explicat delegației bârlădenilor revoltați că în 2024 și 2025, în județul Vaslui, se vor înregistra cele mai mari majorări de preț, conform strategiei de tarifare, urmând ca în 2026 și 2027 creșterile să fie modice.

Lucrările de anvergură la rețeaua de apă și canalizare, care nu s-au mai făcut de decenii în județul Vaslui, s-au putut realiza printr-un împrumut cu bani europeni. UE nu acordă împrumut fără ca operatorul de apă să demonstreze ca are capacitatea de a acoperi costurile operaționale și cele de întreținere corespunzătoare rețelei de apă și canalizare și fără a rămâne cu un profit de minim 1 leu.

Aquavas a transmis că la ora actuală, în județul nostru s-a implementat un proiect în valoare de aproximativ 100 milioane de lei și este în curs de implementare un altul, de 450 milioane de euro, fără TVA.

Pe măsură ce se implementează astfel de proiecte, se produc modificări ale costurilor operaționale și investiționale și, funcție de aceste modificări, rezultă  o evoluție de influentă și o presiune, ce conduc în final la modificarea anuală a prețului la apei, ceea ce s-a întâmplat, de exemplu, la începutul acestui an.

În România, ANRSC este instituția care monitorizează strategia de tarifare a apei, în urma analizării costurilor de operare și întreținere.

Membrii delegației nu prea s-au lăsat convinși de explicațiile reprezentanților Aquavas și au cerut directorului Buzincu să solicite imediat la Vaslui scăderea prețului apei.

După o discuție de câteva zeci de minute, timp în care protestatarii scandau „Demisia”, Cătălin Buzincu a ieșit să le vorbească celor care mai rămăseseră în fața sediului Aquavas, să răspundă întrebărilor protestatarilor.

Bârlădenii nu l-au lăsat prea mult să vorbească, aducând în discuție prețul apei și pierderile pe care trebuie să le plătească, fluturând facturile cu sume foarte mari. După o serie de explicații, care nu au fost pe placul protestatarilor, directorul Sucursalei Aquavas Bârlad i-a informat că, miercuri, la ora 11, directorul Operatorului unic de apă, Gabriel Beșleagă, va veni la Bârlad să stea de vorbă cu oamenii nemulțumiți și va încerca să lămurească problemele ridicate la protestul de ieri.

O mică parte dintre bârlădeni pare să fi înțeles explicațiile privind prețul, dar și cele referitoare la cauza pierderilor înregistrate la apometrul de branșament.

Așa au aflat că județul Vaslui este singurul din țară în care asociațiile de proprietari nu au încheiat nici până acum contract cu Aquavas, societatea având încheiate contracte cu fiecare consumator în parte.

Asta pentru că administratorii și președinții ar avea mai multe răspunderi, dar problemele cetățenilor ar fi  rezolvate în cea mai mare parte. În acest mod, asociația de proprietari va putea verifica lunar apometrele de apartament, ar putea depista pe cei care declară indexuri incorecte, dacă există instalații defecte, improvizații la instalații, dacă se fură apă.

Din păcate, asociațiile nici nu vor să audă la Bârlad de un astfel de contract care le responsabilizează dar ar fi în avantajul consumatorilor, iar Primăria nu s-a arătat deloc interesată să convingă asociațiile să încheie contract cu societatea de apă și canal.

„Înțelegem că dacă asociațiile ar încheia contract cu Aquavas, problema pierderilor s-ar rezolva. Cei din asociații ar putea verifica dacă într-adevăr cei care declară consum zero nu locuiesc acolo. Sunt mulți astfel de locatari, care declară zero consum, dar ei consumă apă. Locatari care au declarat că nu mai locuiesc acolo, dar ei totuși vin în apartament. Fără îndoială că sunt și mulți care declară consumuri mai mici.  Cei din asociație ar putea să-i verifice mai ușor, să-i găsească acasă și să citească indecșii reali, lucru pe care Aquavas nu-l poate face întotdeauna, întrucât locatarii nu le permit accesul. Culmea e că numai în județul Vaslui asociațiile nu au încheiat contract cu Aquavas. Mă întreb, Primăria Bârlad ce face? Îi poate determina pe cei din asociații să încheie contract cu Aquavas? La urma urmei, primarul este răspunzător de problemele cetățenilor, iar cele cu apa sunt foarte mari. Spune domnul primar că apa nu e treaba lui, ci a Aquavas. A ținut vreo ședință reprezentanții Aquavas, asociațiile de proprietari și cu cetățenii, să le explice situația în detaliu? Parcă administratorii au primit atestat de la Primărie. Să facă bine domnul Boroș să îi aducă la adevăr și să facă așa cum e mai bine pentru cetîțeni, iar cine nu vrea, să plece. Ar trebui și cetățenii să-i preseze pe cei din asociații să încheie contract cu Aquavas. Nu mai vrem sa plătim pierderi de pomană!”, a declarat un protestatar nemulțumit.

Cei mai mulți protestatari au plecat de la manifestația de ieri nelămuriți, alții parțial lămuriți, toți dorind ca Aquavas să facă în așa fel încât Aquavas să reducă prețurile la apă și canalizare, întrucât facturile sunt greu de suportat din cauza valorilor uriașe. Ei așteaptă întâlnirea de mâine cu directorul Aquavas și vești mai bune.

Bârlădenii trebuie să știe că pentru a nu mai plăti pierderi, au la îndemână doua soluții, pentru care vor trebui să investească în modificarea instalației: una este aducerea apometrelor pe casa scării (pierderile sunt inexistente sau foarte mici, de până la 1 mc la câteva luni, din cauza diferenței de clasă dintre apometrele de apartament și cele de branșament), sau montarea apometrului de apartament în amonte de apometrul de branșament.

 

- Advertisement -spot_img

Alte articole

4 COMENTARII

Răspunde-i lui dan Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE