Foto // Dumitru Țăranu a fost condus pe ultimul drum, de către șefii și colegii din PSD

Cele mai citite

- Advertisement -

Dumitru Țăranu, unul dintre cei ai vechi membri ai Organizației PSD Bârlad, care pentru o bună perioadă a fost trezorierul partidului, a fost înmormântat astăzi după-amiază.

Colegii de partid și prietenii nu și-au închipuit că un om aparent puternic și hotărât ca el ar putea fi în stare să se sinucidă. Din păcate, Dumitru Țăranu nu a putut să gestioneze o situație personală și a clacat.

Rămâne în amintirea colegilor de partid ca un om loial, de încredere, implicat al Organizației Bârlad.

Clipe emoționante, astăzi, la capela Cimitirului „Eternitatea” din Bârlad, unde a fost depus trupul neînsuflețit al lui Dumitru Țăranu. Au venit să-l conducă pe ultimul drum colegi de partid, foști colegi din armată, unde a lucrat ca maistru militar, șefi de instituții, cunoștințe și prieteni și, evident, familia. Soția și cei doi fii ai săi l-au vegheat la capătul sicriului și s-au rugat pentru sufletul său.

Ceremonialul de înmormântare a decurs conform canoanelor bisericești, fără slujbă în biserică și la mormânt. Părintele Aurel Zlat a oficiat mica slujbă pentru sinucigași, după care, sicriul a fost dus la groapă într-o liniște totală, așa cum a fost și îngropat, sub privirile îndurerate și resemnate ale celor care l-au cunoscut.

Vizibil emoționat, chiar cu lacrimi în ochi, Dumitru Buzatu, președintele Organizației Județene a PSD, a aprins o lumânare la mormânt după ce sicriul a fost coborât în groapă. Nu a dorit să facă nicio declarație, ci doar a spus că Dumitru Țăranu a fost un om care și-a făcut datoria cu devotament în partid.

Au venit să-l conducă pe ultimul drum și deputatul Adrian Solomon, președintele Organizației Municipale PSD Bârlad, Adrian Bobeică, vicepreședinte al Organizației Județene, consilierii locali PSD bârlădeni, dr. Cristina Tiron și Roxana Miron Feraru, Costel Zară, Gheorghe Pricop, Viorel Iordache, consilieri județeni, Ciprian Trifan, vicepreședinte al CJ Vaslui, Valeriu Caragață, președinte al Organizației Municipale PSD Vaslui, consilier deputații Eduard Popica și Irinel Stativă, subprefectul Dorin Apostu, Dragoș Cazacu, director al DGASPC Vaslui, și Cătălin Buzincu, director al Sucursalei Aquavas Bârlad.

Dumitru Țăranu a fost găsit, vineri seara, spânzurat într-o încăpere a sediului Organizației PSD Bârlad, unde venea în fiecare zi. La fața locului au sosit imediat Adrian Solomon, Dumitru Buzatu și Eduard Popica, precum și subprefectul Dorin Apostu, care tocmai participaseră la un eveniment caritabil desfășurat la Teatrul „Victor Ion Popa”.

A fost un adevărat șoc pentru toți aceștia, care îl știau pe Dumitru Țăranu ca fiind un om echilibrat. Se pare că o serie de probleme familiale l-au marcat atât de mult, încât nu a reușit să le depășească, recurgând în cele din urmă la tragicul gest. Apropiații spun că este posibil să fi suferit de o depresie pe care nu a tratat-o.

Dumitru Țăranu părăsise în urmă cu câțiva ani domiciliul conjugal, având o relație cu o altă femeie. Se pare că lucrurile nu au mers așa cum și-a dorit și până la suicid nu a fost decât un pas. Contrar declarațiilor unor surse, fiul cel mare al defunctului, chemat imediat la locul tragediei, a declarat pentru Puls24.ro că tatăl său nu a lăsat niciun bilet de adio prin care să-și justifice gestul.

Fostul trezorier al PSD Bârlad avea doi copii și o soție de care nu divorțase, ce au stat la căpătâiul său și l-au condus îndurerați pe ultimul drum.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE