În cadrul activităţilor operative desfăşurate zilele acestea, poliţiştii bârlădeni au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea.
Astfel, la data de 31 august 2023, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au căutat și depistat în comuna Vinderei, județul Vaslui, un bărbat de 41 de ani, din aceeași localitate.
Pe numele acestuia, la data de 31 august 2023, Judecătoria Bârlad a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 2 ani și o lună pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației rutiere, respectiv ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Persoana sus-menționată a fost condusă la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească.








