Decizie neașteptată a directoarei Școlii „Manolache Costache Epureanu” din Bârlad. Profesoara Oana Samson a demisionat din funcția de director, în care a fost învestită în luna ianuarie. Aceasta câștigase concursul pentru postul de director și era interesată să se implice în activitatea de management al școlii.
Cadrele didactice erau entuziasmate de venirea profesoarei de limba engleză pe postul de director, dar, din păcate, după trei săptămâni aceasta a decis să renunțe și să se dedice doar activității la catedră.
Contactată de Puls24.ro, prof. Oana Samson a declarat că la baza deciziei sale stau probleme personale.
„Am considerat că e mai bine să acord atenție doar profesiei mele. În urmă cu o lună și jumătate am fost numită manager la Centrul autorizat de examen Cambridge, pe zona de N-E a României. Voi avea mult de lucru, așa că nu voi mai avea timp să mă ocup și de partea administrativă. Mi-am dat demisia în urmă cu două săptămâni, iar marți a fost aprobată în Consiliul de Administrație al ISJ.”, a declarat prof. Oana Samson.
Surse din cadrul școlii spun însă că motivele care ar sta la baza acestei demisii sunt legate de faptul că noua directoare ar fi constatat anumite nereguli, dar și că nu poate să facă echipă cu directorul adjunct, prof. Marian Bolum, care a câștigat concursul și care de pe 18 aprilie își va lua postul în primire.









Pacat! Un om finut, care nu a incaput. Stim noi mizeriile din scoli. Dinozaurii exista. Si vor bani, cu multa importanta.