După ani de zile de când prețul apei la Bârlad a tot crescut, consilierii locali nu au aflat încă ce stă la baza acestei scumpiri, care, într-adevăr, reprezintă o povară pentru cei mai mulți bârlădeni. Este regretabil că aleșii locali nu au reușit să se informeze cu privire la considerentele pentru care prețul unui metru cub de apă la Bârlad, ca în tot județul, a ajuns la 23,86 de lei.
În ședința de ieri a Consiliului Local s-a făcut propunerea ca în cel mai scurt timp să fie trimisă o solicitare către conducerea SC Aquavas SA Vaslui, prin care membrii legislativului local să fie informați cu privire la modul de calcul care a dus la stabilirea acestui preț.
Dacă membrii Consiliului Local Bârlad habar nu au despre modul de calcul, este aproape incredibil că primarul Boroș nu cunoaște realitatea. Edilul a participat la nenumărate întâlniri la Vaslui și Bârlad cu conducerea Aquavas, încât, cu siguranță, știe exact cum stau lucrurile.
Dacă are cumva scăpări de memorie, având pe cap atâtea proiecte, atunci ar fi fost foarte simplu să-l fi întrebat pe secretarul municipiului Bârlad, Cătălin Haret. Până la ideea de a face o solicitare către Aquavas, idee care îi aparține edilului, credem că era mai comod și mai eficient să ceară explicații domnului Haret, care este președintele Consiliului de Administrație al SC Aquavas SA Vaslui.
Este persoana informată în timp real, pentru că, în calitate de președinte al CA, cunoaște foarte bine orice decizie care se ia în cadrul societății. Președintele asigură buna funcționare a CA și faptul că societatea respectă atât legislația, cât și angajamentele față de autoritățile locale și comunitate.
Ceea ce este și mai greu de acceptat este că după ce consilierul Mircea Leonte a adus în discuție calitatea domnului Haret la SC Aquavas, primarul părea nedumerit. A întrebat jurista dacă „mai este domnul Haret președinte de CA la Aquavas?”, pentru că, întâmplător sau nu, Haret a lipsit ieri de la ședința CLM.
După acest moment hilar, au urmat o serie de intervenții din partea unor consilieri, care l-au rugat pe inginerul Cătălin Buzincu, directorul sucursalei Aquavas Bârlad, să facă anumite precizări.
Unii consilieri nu au fost mulțumiți de clarificările aduse de directorul sucursalei Aquavas Bârlad, dar au considerat că acesta nu are nicio vină pentru nivelul tarifului la apă și că răspunsurile trebuie să vină de la conducerea SC Aquavas.
Consiliera Carmen Dima a agreat ideea formulării unei solicitări către Aquavas, în numele Consiliului Local Bârlad, considerând, la fel ca și consilierul Marius Iamandi, că Bârladul plătește pentru comunele din jur, care au tarife foarte mici, de 3-7 lei/mc de apă.
Dacă primarul și consilierii ar fi cerut explicații domnului Cătălin Haret, ar fi aflat că prețul unic pentru orașele și municipiile județului, de 23,86 lei /mc, are la bază un angajament pe care Aquavas l-a făcut cu Uniunea Europeană atunci când au fost alocate județului nostru 335 milioane de euro, bani pentru proiectul de extindere și modernizare a rețelelor de apă și canalizare.
UE dă bani, dar cere și garanții. În cazul de față, garanția că Aquavas va avea banii necesari pentru menținerea în bune condiții a acestor rețele, pentru mentenanță, investiții etc.
Consilierii locali ar fi aflat astfel că orașele, printre care și Bârladul, nu plătesc acest tarif din cauza comunelor. În afară de cele patru municipii și prașe, operatorul de apă Aquavas mai are contract doar cu patru comune (bune platnice), așa că această speculație nu-și are rostul.
Toate celelalte comune din județ au surse proprii de apă și peste unul sau doi ani, când rețeaua va fi extinsă, vor încheia contract cu operatorul unic de apă.
Veșnica problemă a pierderilor poate fi rezolvată numai prin citirea de la distanță a consumului
O altă problemă ridicată în ședința de ieri de către consilieri, în special de către Marius Iamandi, o reprezintă pierderile pe care bârlădenii le plătesc. Conform datelor de pe teren, peste 90% din pierderile cuprinse în facturi au la bază nedeclararea sau nedeclararea corectă a consumului de către abonații de la bloc.
Diferența dintre apometrul de branșament și suma consumurilor individuale este împărțită la numărul de apartamente și așa ajung să plătească cetățenii corecți ceea ce consumă ceilalți și nu declară.
În privința pierderilor de apă de pe domeniul public, reprezentanții Aquavas declară că acestea nu sunt suportate de către cetățeni, decât într-un procent extrem de mic, care se regăsește inclus în prețul apei.
O modalitate de rezolvare a acestor probleme, care par a nu se mai sfârși la Bârlad, este citirea apometrelor de la distanță. Dar, se pare că cetățenii orașului nu sunt interesați. O dată, pentru că ar trebui să suporte costul apometrelor, și apoi că astfel nu s-ar mai putea sustrage de la plata consumului real.
Acestea sunt realitățile despre prețul apei în Bârlad și celelalte orașe din județ. Un preț foarte mare, într-adevăr, printre cele mai mari din țară, dar care este justificat de documente, contracte și prevederi clare, preț aprobat de ANRSC.
Oricât ar vrea consilierii locali sau bârlădenii ca AQUAVAS să reducă acest tarif, acest lucru nu se va realiza bătând din palme, la comandă. Din 2028, prețul apei va începe să scadă în județul Vaslui, în timp ce va crește în alte județe unde se implementează astfel de proiecte cu fonduri europene.
Trebuie menționat că cei 335 de milioane de euro, cât a alocat UE pentru extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare din județ, și alte 250 milioane de euro ce ar putea să mai vină, nu ar fi putut fi suportați de bugetele UAT-urilor nici în 100 de ani.
Banii europeni erau singura modalitate de realizare a acestor investiții de anvergură. E normal ca finanțatorul, respectiv UE, să impună condiții, pe care le-au acceptat operatorul de apă, Consiliul Județean și ADIV, prin votul primarilor din județ.








