COMUNICAT DE PRESĂ
Mai multe șanse pentru tineri să-și înceapă cariera! Parlamentul a adoptat legea USR prin care numărul de internshipuri disponibile pentru tineri este DUBLAT.
Concret, instituțiile publice, companiile de stat și firmele private vor putea angaja de două ori mai mulți tineri în internshipuri – pentru că am crescut pragul de la 5% la 10% din numărul total de angajați.
Astfel, tinerii vor avea mai multe șanse să câștige experiență practică, iar angajatorii vor avea acces la ideile lor și la capacitatea de a lucra cu noile tehnologii.
Legea prevede că organizațiile vor putea angaja un număr dublu de interni (maximum 10% din numărul total de salariați). Totodată, internii primesc dreptul la zile de odihnă plătite (direct proporțional cu durata programului de internship) și este simplificată procedura pentru obținerea primelor de angajare.
Obiectivul: dublarea mediei de sub 1.500 de internshipuri anual pe care România o are astăzi și scăderea șomajului în rândul tinerilor.
Implementarea măsurii propuse de USR este cu atât mai importantă cu cât, potrivit datelor Eurostat din decembrie 2024, România a devenit țara din UE cu cea mai mare rată a șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani (26,3%). România are rezultate foarte slabe și la indicatorul NEET (care arată procentul de tineri sub 29 de ani care nu sunt nici angajați, nici înscriși în educație), având cea mai mare rată din UE în 2024 (19,4%, comparativ cu media europeană de 11%).
Mihai Botez, deputat USR:
”Este o situație win-win. Tinerii au nevoie de experiență practică iar angajatorii au nevoie de ideile lor și de capacitatea de a lucra cu noile tehnologii.
Este inacceptabil să avem o rată a șomajului mare în rândul tinerilor în timp ce și economia și reformarea statului au nevoie uriașă de ei.
Această lege a venit după consultările avute cu asociațiile de studenți în care USR a găsit mereu un partener de dialog și un mediu generator de soluții”
*Internship-ul este un contract destinat pregătirii profesionale a tinerilor care au împlinit 16 ani (prin excepție, 15 ani cu acordul părinților). Durata unui program de internship este de maximum 720 de ore pe parcursul a 6 luni consecutive.








