După mai bine de două mandate, în care primarul Dumitru Boroș a ignorat măsurile reale de reducere a numărului câinilor fără stăpân, edilul pare că s-a trezit la realitate. Numărul tot mai mare de persoane mușcate de câini și disconfortul creat de aceștia în spațiul public l-au determinat să introducă pe ordinea de zi a ședinței de ieri a Consiliului Local un proiect prin care se alocă de la bugetul local suma de 55.000 lei pentru sterilizarea și microciparea câinilor cu stăpân.
Din această sumă, 50.000 lei vor reprezenta subvenționarea sterilizării câinilor cu stăpân, iar 5.000 de lei vor fi cheltuiți pentru achiziționarea microcipurilor.
Proiectul a fost votat de către toți cei 19 consilieri prezenți, dar nu fără câteva precizări și sugestii venite din partea unor consilieri locali.
Astfel, Traian Petcu a salutat inițiativa, precizând că ar fi trebuit adoptată mult mai devreme, pentru ca acum numărul câinilor comunitari să fie mult mai mic, întrucât sursa câinilor maidanezi o reprezintă curțile oamenilor. Câtă vreme câinii din curți vor fi sterilizați, nu se vor mai înmulți dacă vor fi lăsați pe stradă, iar microcipul vor ajuta autoritățile să identifice proprietarul patrupedului găsit pe spațiul public.
Traian Petcu a mai menționat că ar fi bine ca Primăria să fie pregătită și cu o altă sumă, anul acesta, având în vedere numărul mare de câini cu stăpân, patrupede care ar trebui sterilizate în perioada următoare.
Pe acest aspect a pus accentul și consilierul Florin Ferlovici, care a precizat că suma alocată nu va ajunge decât pentru sterilizarea a 125 de câini, dacă luăm în calcul că această operație costă între 250 și 400 de lei, în funcție de sexul animalului.
A dorit să intervină și consilierul Liviu Luca, care a propus ca, în paralel cu sterilizările subvenționate de Primărie, să se organizeze și campanii ale ONG-urilor de protecție a animalelor.
Având în vedere că ONG-urile din Bârlad au sterilizat mii de câini în ultimii ani, consilierul Bogdan Sârbu a ținut să menționeze că aceste organizații merită tot respectul pentru implicarea de care au dat dovadă.
Spre finalul discuțiilor pe marginea acestui proiect, a intervenit și fostul viceprimar al orașului, Ana-Maria Vintilă, care a amintit faptul că în 2022, la inițiativa grupului USR din Consiliul Local, au fost alocate din bugetul local sume pentru sterilizarea câinilor cu stăpân.
Ana-Maria Vintilă a opinat că ar fi fost bine ca măsura să fie continuată, întrucât, la acea dată nu s-a reușit sterilizarea decât a 90 de câini.
A fost o picătură într-un ocean, cum de fapt este și suma alocată acum, dacă nu va continua alocarea frecventă de bani pentru sterilizarea câinilor cu stăpân.
La propunerile de majorare a sumelor alocate pentru sterilizări, primarul Dumitru Boroș a spus că e bine să așteptăm să vedem cum vor reacționa cetățenii.
Dacă procedura va fi simplificată, asemănătoare cu cea a ONG-urilor și a celorlalte primării din țară, proprietarii își vor înscrie în număr mare patrupedele pentru sterilizare, așa cum au făcut de fiecare dată când ONG-urile au organizat campanii.
Dacă procedura va fi greoaie, de genul celei implementate de Primărie în 2022, rezultatul nu va fi cel așteptat. Un lucru important, pe care autoritatea locală nu va trebui să-l ignore îl reprezintă campania de informare a cetățenilor cu privire la obligativitatea sterilizării câinilor cu stăpân și implicarea directă a Poliției Locale în această acțiune.
Luarea tardivă a măsurii de subvenționare a sterilizării câinilor cu stăpân, invocată de mai mulți consilieri, a fost motivată de primarul Dumitru Boroș fix ca un avocat. Acesta a spus că nu s-a putut face mai devreme, întrucât Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân era concesionat unei societăți.
Argumentul este pentru neavizați. Pentru ceilalți, nu stă în picioare, întrucât în 2022, așa cum a precizat și Ana-Maria Vintilă, a fost alocată o sumă tocmai pentru sterilizarea câinilor cu stăpân.
Imediat după validarea proiectului de către Instituția Prefectului, Primăria va solicita oferte din partea cabinetelor veterinare și cine va oferi prețul cel mai mic va câștiga.
Primăria va achiziționa microcipurile, pe care le va pune la dispoziția cabinetului veterinar câștigător, care se va ocupa de sterilizare și microcipare.








