Cursuri de formare profesională la Puiești

Cele mai citite

- Advertisement -

Locuitorii comunei Puiești au șansa de a urma gratuit cursuri de pregătire profesională, care să-i ajute să-și găsească mai ușor un loc de muncă în meserii căutate la această oră pe piața forței de muncă.

Reprezentanții unei firme din Târgu Mureș, care se ocupă cu organizarea de cursuri de formare profesională, au ajuns ieri la Căminul Cultural din Puiești. Firma de formare profesională mai organizează astfel de cursuri și la Murgeni, Negrești și Băcești.

Proiectul accesat de firma din Târgu Mureș, „Dezvoltarea viitorului țării, profesional și educațional”, este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.

Cu bani europeni, tineri cu vârste între 16 și 29 de ani vor fi ajutați să se califice în meserii diverse, printre care cea de coafeză, manichiuristă, frizer, bucătar, ajutor de bucătar și alte 15 meserii.

Pentru a beneficia de cursuri gratuite de formare profesională, doritorii trebuie să aibă vârsta între 16 și 29 de ani, să nu fie încadrați și să nu urmeze nicio formă de învățământ.

Ieri, la Puiești, reprezentanții firmei de formare profesională și reprezentanți ai Agenției Locale de Ocupare a Forței de Muncă din Bârlad s-au întâlnit cu 20 de locuitori ai comunei interesați să urmeze aceste cursuri de calificare.

La Căminul Cultural a fost prezent ieri și Cezar Ticu, primarul comunei Puiești. Acesta recunoaște că lipsa locurilor de muncă este o problemă pentru locuitorii comunei, inclusiv pentru tineri.

Deși foarte mulți localnici cu vârsta până în 29 de ani sunt plecați la muncă în străinătate, sunt și tineri în Puiești care se află în căutarea unui loc de muncă. Edilul consideră că aceste cursuri de formare profesională sunt o oportunitate pentru tinerii din comună cu vârste între 16 și 29 de ani, care trebuie fructificată.

Numărul de ore de curs este de 360, iar la final, cursanții obțin atestat de calificare în meseria pentru care au optat, dar și o sumă de bani, adică 5 lei pentru fiecare oră de curs, ceea ce înseamnă în total 1.800 de lei.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE