Consilierul Bogdan Sârbu: „Solicit public demisia membrilor CA și AGA de la SC Reiser”

Cele mai citite

- Advertisement -

Proiectul de hotărâre privind aprobarea tarifului pentru așternut piatra spartă ce va fi folosită la reparațiile străzilor nemodernizate a stârnit interesul consilierului independent Bogdan Sârbu, care, ieri, în ședința de Consiliu, a făcut o interpelare, ce a fost însă ignorată, proiectul trecând rapid.

Sârbu a precizat că această piatră este încă o categorie de material  foarte greu de măsurat și verificat, care va permite celor de la Reiser să fure în continuare, așa cum au făcut și până acum.

Primarul Dumitru Boroș a intervenit și a explicat că s-a propus spre aprobare prețul unui material care nu s-a mai folosit până acum la străzile din Bârlad și că piatra spartă este mai eficientă în zonele umede.

Edilul a fost deranjat de faptul că singurul consilier care se află acum în opoziție  a folosit acest proiect pentru a aduce în discuție situația de la SC Reiser. De fapt, consilierul independent a cerut demisia conducerii societății.

„Proiectul propune aprobarea unui tarif pentru încă o categorie de lucrări foarte greu de măsurat și verificat, ceea ce permite conducătorilor societății continuarea jafului din bani publici, așa cum s-a întâmplat în toți acești ani, și care  a dus la arestarea directorului societății. Acest jaf s-a desfășurat sub ochii membrilor Consiliului de Administrație și a reprezentanților AGA , care în loc să ne prezinte adevărul cu privire la cele întâmplate,  ne pun în situația rușinoasă de a afla din presă și din comunicatele DNA ce se întâmplă la REISER. De aceea, solicit public demisia membrilor consiliului de administrație precum și membrilor din așa-numita AGA mică a acestei societăți!”, a spus Bogdan Sârbu în ședința Consiliului Local.

Consilierul independent a transmis legislativului local și primarului că în continuare este menținută lipsa de transparență  și că Primăria nu a făcut nicio informare cu privire la situația societății Reiser, aflată în subordinea Consiliului Local.

Ieri, de exemplu, la ședința de Consiliu, nu a fost prezent niciun reprezentant al conducerii Reiser. Nici președintele CA, nici managerul interimar, care o fi el.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

8 COMENTARII

  1. Când te mai duci la sedinte Dl .Bogdan ,ia două mitraliere si vreo zece grenade sa le pui in buzunarul hoților, Boroș, Buzamăt, Chelaru, Iosopescu, Feraru, si mulți altii.

  2. Are dreptete domnul Sirbu, unde sunt membri din CA , sa raspunda penal in frunte cu Bozianu, care si a incaltat masina cu banii primariei ,sa raspunda primarul ptr autorizatia retrasa in ceia ce priveste pista de biciclete..stie primarul, sa raspunda primarul si ptr mansardele facute la blocurile de la EMINESCU..platim noi barladenii ptr prostia si incompetenta functionarilor lui BOROS…SI MULTE ALTELE.

  3. Este inadmisibil ca un proiect atat de important precum cel privind tariful pentru asternut piatra sparta sa fie trecut cu vederea de catre membrii Consiliului Local, cu atat mai mult cu cat acesta atrage atentia asupra unor probleme grave legate de societatea Reiser. Este clar ca aceasta piatra este o noua oportunitate de a fura din banii publici, asa cum s-a intamplat si in trecut. Insa, in loc sa fie adus in discutie aceasta problema si sa se ia masuri concrete, singura persoana care a avut curajul sa faca o interpelare a fost ignorata. Este o dovada clara a lipsei de transparenta si a modului in care Primaria trateaza aceste probleme grave. Sa speram ca membrii Consiliului Local si primarul vor lua masuri urgente pentru a remedia aceasta situatie si ca, in viitor, vor informa cetatenii cu privire la situatia reala a societatii Reiser.

Răspunde-i lui Andrei Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE