Val de demisii ale medicilor de la Spitalul Municipal „Elena Beldiman”! Spitalul riscă să rămână fără garda de radiologie

Cele mai citite

- Advertisement -

Perioadă dificilă pentru buna desfășurare a activității medicale la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, după ce trei din cei șase medici radiologi au hotărât să plece.

Medicul radiolog Lucian Cojocaru a cerut să fie transferat începând cu 1 iulie la Focșani, iar medicii radiologi Mihaela Nițu și Daniela Manea și-au dat demisia vineri, 9 iunie.

Așadar, spitalul bârlădean va rămâne cu jumătate din numărul de medici radiologi care își desfășurau activitatea la Compartimentul de Imagistică, respectiv dr. Ionela Nechifor, dr. Elena Tucaliuc și medicul rezident Cristian Livadaru.

Chiar dacă serviciul de imagistică este asigurat și prin telemedicină, vor fi extrem de greu de acoperit solicitările pacienților pentru radiologie, atât din spital cât și din ambulatoriu. Dacă și până acum pacienții de la CPU așteptau destul de mult rezultatul unui CT, perioada de așteptare va crește și mai mult.

Surse din cadrul spitalului ne-au declarat că medicii radiologi aleg să plece din cauza suprasolicitării, determinată de un stil de management deficitar. Ciprian Feraru, managerul spitalului, a hotărât, la puțin timp după preluarea mandatului, transformarea celor două linii de gardă la Radiologie (una pentru CT și alta pentru ecografii) într-o singură linie.

Ideea a fost neinspirată, pentru că asta a însemnat o suprasolicitare a medicilor de gardă, care, într-un final nu vrut să mai continue în acest ritm. Managerul a revenit asupra deciziei și a propus reînființarea celor două linii de gardă, în ultima ședință a Consiliului Local, urmând ca decizia să fie pusă în practică în decurs de o lună. Unii medici radiologi însă nu au mai dorit să continue activitatea la spitalul din Bârlad și au ales fie să ceară transferul în alte orașe, fie să demisioneze.

Este de așteptat ca, odată cu plecarea celor trei radiologi, spitalul să rămână fără alți doi medici: dr. Irina Cojocaru, diabetolog, soția medicului Lucian Cojocaru, și chirurgul dr. Eugen Mihai Nițu, soțul medicului radiolog Mihaela Nițu.

Plecarea celor trei radiologi vine după plecarea altor medici, printre care singurul medic gastroenterolog, dr. Andreea Palamaru, și singurul oncolog din spital, dr. Ionela Miron.

Aceleași surse din interior spun că motivul principal pentru care pleacă medicii de la Spitalul „Elena Beldiman” ar fi climatul de lucru neprielnic, datorat în cea mai mare parte unui management neprofesionist.

Realitatea este că în următoarea perioadă, nu se știe până când, pacienții care au nevoie de investigații imagistice prin CPU vor fi nevoiți să se înarmeze cu multă răbdare pentru a intra în posesia rezultatelor.

Și pentru CPU se întrezărește o perioadă dificilă, deoarece în acest moment un medic urgentist este în concediu, iar altul și-a manifestat intenția de a demisiona, astfel încât gărzile au rămas neacoperite.

Soluția găsită de managerul Ciprian Feraru este una foarte originală: aceea ca gărzile să fie acoperite de medicii din ATI. Aceștia nici nu vor să audă de așa ceva și spun că dacă vor fi obligați să facă gărzi la CPU, îi vor urma pe colegii lor radiologi.

În această situație, managerul va trebui să se descurce pentru ca activitatea medicală să nu fie afectată mult timp în aceste secții. De fapt, managerul este responsabil pentru recrutarea medicilor, ajutat și de specialiștii în resurse umane, care, din păcate, la Spitalul „Elena Beldiman” lipsesc cu desăvârșire.

Din păcate, până la publicarea acestui articol, managerul Ciprian Feraru nu a răspuns solicitării noastre de a-și expune punctul de vedere în legătură cu plecarea în număr mare a medicilor de la spitalul din Bârlad.

Între timp, în curtea spitalului se construiește un ambulatoriu de specialitate, un obiectiv ce nu era atât de urgent precum un nou corp de spital. Din nefericire, o construcție fără resursa umană este inutilă.

Ambulatoriul ridicat cu fonduri europene riscă să rămână neutilizat din lipsă de medici, mai ales în specialități foarte importante. Casa de Asigurări de Sănătate Vaslui nu va accepta să încheie contract cu spitalul, dacă în ambulatoriul medicii nu efectuează un număr minim de ore prevăzut de legislație.

În contextul în care mai sunt medici care își doresc ca într-un viitor apropiat să-și înceteze contractul cu Spitalul „Elena Beldiman”, serviciile medicale vor fi tot mai greu de accesat la Bârlad, fie că e vorba de spital sau de ambulatoriu.

Dacă exodul medicilor continuă, ar trebui luat în calcul scenariul în care Spitalul „Elena Beldiman” ar putea fi retrogradat de la categoria III la categoria IV, fapt ce ar însemna mai puține servicii medicale și implicit o reducere a personalului medical.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

11 COMENTARII

  1. Așa se întâmpla când pui un cioban la conducerea unei instituții atat de importante. Omul e cioban cu acte in regula asta e meseria la care se pricepe el cel mai bn. A vândut oi și a ajuns in funcții prin prisma banilor pe care a sponsorizat partidul😏

  2. Mafia politica va aduce dezastru ..oameni numiti politic in functii…primarul este varza….nu poate stapani Primaria….daca era destept dadea afara jumatate din personal precum a facut Ilie Bolojan la Oradea….

  3. Vreau sa_l contrazic pe ,anonimul,….Feraru nu este cioban…este lautar…canta la acordeon…si saracul el crede ca spitalul e proprietatea lui…

  4. Cioban,lautar si ce o mai fi, dar doctorilor le place sa fie condusi de astfel de oameni.Daca s ar impune ,asa cum ar tebui de fapt,nu si ar permite primarul sa i umileasca punandu le sef un cocalar.Cercetati si cum si a marit managerul artificial salariul ,cu ajutorul cozilor de topor din spital.Dar cine sa vada ?Poate ca intr o zi….

  5. Dupa plecarea doamnei manager Dana Rusu, spitalul a fost politizat excesiv si s-a umplut de oameni precum Boboc & Boboc, iar acum vedem rezultatele.
    Genul acesta de oameni sinecuristi a distrus spitalul dar si primaria Barladului.
    Din primarie au plecat foarte multi profesionisti, acestia fiind inlocuiti cu oameni de calitate îndoielnica, iar lucturile degenereaza tot mai mult, spre disperarea barladenilor.

  6. La CPU problemele au aparut dupa ce dr. Radu s-a certat cu Feraru de la o curva la care se duceau amandoi iar Feraru s-a dus peste Radu in garda sai ceara socoteala. Radu s-a suparat atat de tare incat de doua luni sta numai in medicale.

  7. Ar trebui investigata situatia de catre SRI si DNA, este o institutie strategica,iar pagublele produse de acest manager incompetent si conducere,sunt foarte mari.Pacientii cu urgente grad zero isi vor pierde viata.Un om accidentat grav,nu poate fi trimis cu salvarea la Iasi,moare. Daca era inainte de 89, astia toti faceau ani grei de puscarie si ordinarii care i-au pus in functii

  8. Posteritatea va judeca faptele si tot ce lasam urmasilor nostri ,in viitor.. Spitalul din Barlad a fost infiintat in anul 1838 si cel mai important director a fost Dr.Codrescu Constantin intre anii 1866 pana in 1891… In prezent traim in secolul XXI si se apropie timpul cand la conducerea unor institutii vor ajunge robotii dotati cu Inteligenta Artificiala,capabili sa respecte Juramantul lui Hippocrate … asa nu vor mai fi posibile erori..umane…

Răspunde-i lui Anonimul Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE