În atenția furnizorilor de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale și a unităților de specialitate care derulează programe naționale de sănătate curative!
Începând cu data de 01.04.2022, CAS Vaslui declară deschisă o nouă perioadă de contractare pentru toți furnizorii de servicii medicale care doresc inițierea relațiilor contractuale pentru anul 2022 .
Vă informăm că procesul de contractare pentru anul 2022 pentru toate domeniile de asistență medicală se va desfășura în cursul lunii aprilie 2022, iar data limită de finalizare a procesului de contractare este 29 aprilie 2022.
Procesul de contractare se va desfășura după cum urmează:
- Pentru furnizorii care la data de 31.03.2022 se află în relație contractuală cu CAS Vaslui, contractele se prelungesc cu acordul părților până la data de 31.12.2022, prin acte adiționale ( în vederea asigurării continuității acordării asistenței medicale, cu îndeplinirea de către furnizori a tuturor condițiilor privind relațiile contractuale dintre casa de asigurări de sănătate și aceștia: documente, condiții de eligibilitate, etc).
- Pentru unitățile de specialitate care derulează programe naționale de sănătate curative, pentru perioada 01.04.2022-30.04.2022 se vor încheia acte adiționale la contractele încheiate în perioada 2017-2022 , pentru asigurarea continuității tratamentului bolnavilor cuprinși în programele naționale de sănătate curative .
- În cursul lunii aprilie 2022 se va derula procedura de contractare pentru furnizorii noi ( pentru toate categoriile de asistență medicală, inclusiv programe naționale de sănătate curative) care doresc inițierea relațiilor contractuale cu CAS Vaslui, conform următorului calendar de contractare:
Calendarul de activități specifice – contractare sesiunea aprilie 2022
| 08.04-12.04.2022 | Primirea și înregistrarea dosarelor de contractare |
| 08.04-15.04 .2022 | Verificarea dosarelor de contractare. |
| 15.04.2022 | Afișarea listei privind dosarele respinse la contractare. Pentru furnizorii respinși, CAS Vaslui va transmite în scris, cu detalierea exactă a motivelor refuzului precum și posibilitățile și termenul de contestare a deciziei. |
| 18.04.2022 | Înregistrarea contestațiilor furnizorilor și analiza acestora. |
| 19.04.2022 | Afișarea listei privind soluționarea contestațiilor. |
| 20.04-29.04.2022 | Încheierea și Semnarea contractelor |
Termenul limită de transmitere în format electronic a cererilor însoțite de documentele prevăzute de actele normative în vigoare, necesare încheierii și negocierii contractelor de furnizare de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale, este data de 12 aprilie 2022.
În conformitate cu prevederile art.196 din HG 696/2021 atragem atenția tuturor furnizorilor de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale că nerespectarea acestor termene duce la respingerea dosarului de contractare și neîncheierea contractelor de furnizare de servicii medicale cu furnizorii respectivi în actuala sesiune de contractare.
Pentru informaţii suplimentare privind modalitatea de transmitere si conţinutul documentelor obligatorii de contractare (conform Opisului privind documentele de contractare pentru fiecare domeniu de asistență medicală) , vă rugăm să contactaţi serviciile de specialitate din cadrul C.A.S. Vaslui, să accesati pagina web a CAS Vaslui – www.cnas.ro/cjasvs/ – sau să ne contactați la telefon: 0235 369 104.
Director General,
Ec. Chitariu Mihaela Gabriela








