Lăudabil! Nouă copii din două familii cu posibilități modeste, din Măscurei, au avut parte de o surpriză plăcută în Ajunul Crăciunului. La poarta lor a bătut bârlădeanul Silviu Man, care le-a adus pachete cu alimente și chiar le-a oferit bani.
În rolul lui Moș Crăciun a fost Silviu Man, scriitor debutant, al cărui prim volum, „Eu și restul lumii”, a fost lansat vineri, 22 decembrie, la sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Bârlad.
Banii obținuți din vânzarea cărților la lansare au fost donați acestor două familii aflate în dificultate. Din cei 2.100 de lei, 900 au fost oferiți celor nouă copii, iar cu restul, generosul bârlădean a cumpărat alimente, fructe și dulciuri, pe care le-a oferit celor două familii, împreună cu câte un exemplar al cărții sale.
Silviu Man este de profesie inginer zootehnist, expert în nutriția animalelor, un om foarte citit, cu drag de literatură și un povestitor remarcabil. Cartea „Eu și restul lumii” este un volum de memorialistică, povestea vieții autorului, în care ne regăsim mulți dintre noi.
Gestul emoționant al lui Silviu Man este cu atât mai admirabil, cu cât este fără precedent în rândul autorilor care și-au lansat cărțile la Bârlad.











