Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Bârlad riscă să fie amendată, după ce inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) au constatat nereguli în privința dotării cabinetelor medicale școlare.
În urma controlului, efectuat în perioada 9 – 20 septembrie, reprezentanții DSP au aplicat mai multe sancțiuni pentru dotarea precară a celor șase cabinete medicale școlare verificate, așa cum se arată în răspunsul la solicitarea formulată de Puls24.ro.
Cu toate acestea, DAS este departe de a rezolva problema. Anul acesta, Primăria Bârlad nu a făcut nicio achiziție de medicamente și materiale sanitare pentru cabinetele medicale școlare și nu are de gând, se pare, nici pe viitor să rezolve situația, pentru că nu mai sunt bani la bugetul local și pentru așa ceva.
Asistenții medicali din scoli, convocați miercuri în ședință de către Cristina Brojban, șefa DAS din Primărie, au fost înștiințați ca nu mai sunt bani pentru medicamentele și materialele sanitare solicitate în referate.
Cu alte cuvinte, DAS își asumă riscul de a fi amendată de DSP, pentru că Primăria nu mai găsește câteva mii de lei pentru aprovizionarea cabinetelor minimum de medicamente și materiale sanitare.
Bugetul local e atât de sărac, încât abia a permis achiziționarea de medicamente și materiale sanitare pentru Centrul de Permanență, și el afectat de aprovizionarea discontinuă cu astfel de produse.
În ultimii ani, Primăria Bârlad manifestă un interes exclusiv pentru investiții și pate că a uitat ca acest oraș este populat și că anumite categorii sociale și de vârstă nu trebuie neglijate.
Lipsa totală a medicamentelor din cabinetele medicale școlare a fost sesizată și de părinți. Aceștia au apelat la presă pentru a-și face cunoscute nemulțumirile, în speranța că așa municipalitatea va lua măsuri.
Se pare că Primăria nu este interesată de acest aspect, ci, mai degrabă, deranjată de îndrăzneala unor cadre medicale din cabinetele școlare de a cere să fie respectată legislația privind dotarea minimă a acestora, astfel încât să poată acorda asistența medicală la care au dreptul elevii.









