Centrul de Zi care funcționează în cadrul Așezământului Social „Căpitan Rudi Pavel Florentin” din Bârlad s-a deschis odată cu noul an școlar. Din păcate, doar cu o grupă de 10-12 copii, cealaltă urmând a fi înființată la o dată ulterioară.
Dacă inițial s-a discutat despre un număr de 30 de beneficiari, copii din familii defavorizate, ulterior s-a redus la 20, spune preotul Petru Giușcă, așa cum ar fi stabilit Asociația „Filantropia Ortodoxă” de pe lângă Episcopia Hușilor, cu a cărei binecuvântare funcționează așezământul.
Deși Centrul de Zi a fost deschis, nu s-a realizat nicio anchetă socială de către Primărie, în urma căreia să se stabilească cine vor fi beneficiarii acestuia.
Centul de Zi are o femeie de serviciu, angajată a Parohiei „Sf. Înviere și Sf. Ecaterina”, și va funcționa cu un asistent social și doi învățători ce vor fi plătiți de către Episcopie, dar și cu ajutorul Primăriei Bârlad, în urma unui protocol.
Din păcate, preotul Petru Giușcă a depus cererea privind încheierea protocolului destul de târziu, abia pe 6 septembrie. Reprezentanții Primăriei spun că ar fi trebuit întâi să fie făcute anchetele sociale și apoi chemați copiii.
În privința finanțării personalului, reprezentanți ai Primăriei spun că trebuie făcuți mai mulți pași și că va fi un proces de durată de câteva luni. Problema cofinanțării salariilor personalului va trebui discutată în Consiliul Local și supusă aprobării și abia după ce consilierii vor aproba proiectul, vor putea fi alocați bani în acest sens.
Coordonatorul centrului este preotul Petru Giușcă, asistentul social este George Diaconu, iar una dintre învățătoare este Lăcrămioara Costin, de la Școala din Epureni. De îndată ce se va forma și cea de-a doua grupă, din colectiv va mai face parte și un al doilea învățător.
Masa oferită la prânz beneficiarilor, precum și utilitățile vor trebui să fie suportate de Parohia „Sf. Înviere și Sf. Ecaterina”, iar salariile personalului de către Episcopie, posibil în parteneriat cu Primăria.
Ieri, după ce copiii au luat masa de la firma de catering, Victoria Rudi, ce care a donat Parohiei „Sf. Înviere și Sf. Ecaterina” terenul pe care s-a construit așezământul, a dorit să facă un parastas pentru fiul său, Căpitan Rudi Pavel Florentin, în memoria căruia a făcut donația. De fapt, nu a făcut altceva decât să-i îndeplinească dorința de pe patul de moarte, aceea de a ajuta cumva copiii sărmani, pe care i-a iubit toată viața.












„Fiul meu, Căpitan Rudi Pavel Florentin, este cel a cărui idee a fost acest Așezământ ocrotitor și formator pentru copiii neajutorați ai Bârladului și care din păcate își vede visul doar din CER, iar noi și în special voi, dragi copii, destinatari ai acestui gând devenit realitate îl puteți primi prin intermediul tabloului său care sperăm să rămână veșnic aici, ca o colaborare firească.
Deși îndurerată, sunt oarecum mândră că pot participa la pornirea acestui proiect și în calitate de mandatar al copilului meu, care sperăm să aducă folos celor mai puțin ajutorați și pentru care ne -am dat concursul atâția factori: eu, Victoria Rudi, preotul Giușcă Petru-Silviu, enoriașii Parohiei „Învierea Domnului și Sfânta Ecaterina” precum și alți oameni de bine, și de unde prichindeii beneficiari de azi să ajungă reprezentativi pentru societate și să se întoarcă cu respect, peste vremi, pentru efortul nostru comun de azi.
Așa cum suntem educați creștinește, am ridicat și o Troiță, ca înainte de începerea activităților să înălțăm un gând de închinăciune către Dumnezeu care să vă rânduiască viața, dar și un gând de recunoștință pentru cel care cândva, cu peste 50 de ani în urmă, a fost ca voi și care vă veghează acum din Ceruri, Căpitanul Rudi Pavel-Florentin.
Dumnezeu să răsplătească efortul nostru comun și să vă călăuzească pașii spre lumina învățăturii, dragi copii, iar acest Așezământ, care este un lăcaș de educație pentru copiii cu nevoi speciale, să dăinuie mulți ani, fără număr, unde să vă întoarceți cu drag.”, a transmis celor prezenți Victoria Rudi.
Aceasta este mulțumită că centrul a fost deschis, însă este oarecum contrariată de felul în care a fost făcută selecția copiilor ce vor beneficia de serviciile Centrului de Zi.
„Sper ca până la final factorii implicați să dea dovadă de înțelepciune, astfel încât la acest Centru să vină cu adevărat cei mai săraci copii din oraș. Nu copii cu părinți care au serviciu, cum am văzut că sunt unii, nu copii ai personalului, ci copii nevoiași ai căror părinți trăiesc din ajutor social sau doar din alocații, copii din familii monoparentale cu venituri foarte mici. Eu cred că deschiderea s-a făcut în grabă. Se putea aștepta sfințirea acestuia și finalizarea anchetelor sociale. Centrul Educațional din Parohie nu s-a deschis, deși școala a început. Simt că se profită de așezământul social. De ce doar copiii de la o școală din oraș să aibă întâietate? Cumva pentru că directorul este consilier local? Am încredere că Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei se va ocupa îndeaproape și va alege copiii cei mai săraci, așa cum a fost discuția de la început. Numai că, din nefericire, cei care vor avea de suferit sunt copiii, pentru că o parte dintre cei chemați acum vor afla că nu mai pot veni la centru.”, a declarat Victoria Rudi.
Așezământul Social de lângă Pavilionul „Marcel Guguianu” va fi sfințit pe 25 noiembrie în prezența Preasfințitului Ignatie, Episcopul Hușilor, cu ocazia hramului bisericii.









