Amenzi de peste 160.000 lei pentru muncă nedeclarată în județul Vaslui

Cele mai citite

- Advertisement -

În îndeplinirea obiectivelor prevăzute de Legea nr. 108/1999, republicată – Legea pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, inspectorii de muncă au desfăşurat în luna aprilie 2025 activităţi specifice urmărind respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă.

Activitatea zilnică a inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate, zilnic, către Inspecţia Muncii.
Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Vaslui, în activitatea de control:

În domeniul relaţiilor de muncă:

În luna aprilie, în domeniul relațiilor de muncă la nivelul județului Vaslui au fost efectuate un număr de 66 controale care au avut ca obiectiv principal identificarea muncii nedeclarate în toate formele ei.

În urma verificărilor au fost sancționați 13 angajatori, fiind aplicate 15 sancțiuni contravenționale. Valoarea totală a amenzilor în luna aprilie este 188.500 lei. Pentru neconformitățile constatate au fost dispuse 131 de măsuri de intrare în legalitate.

În luna aprilie au fost sancţionați pentru muncă nedeclarată, un număr de 4 angajatori fiind identificate 8 persoane care prestau muncă nedeclarată. Pentru persoanele identificate că prestau muncă nedeclarată, angajatorilor le-au fost aplicate amenzi în valoare de 20.000 lei pentru fiecare persoană, valoarea totală a amenzilor pentru munca nedeclarată în luna aprilie fiind de 160.000 lei.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

In luna aprilie 2025, inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă au efectuat vizite de inspectie la 26 de angajatori şi au încheiat 26 de procese verbale de control.

In urma vizitelor de inspecţie efectuate de către inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă, în luna aprilie 2025 au fost constatate 44 de neconformităţi.

Pentru neregulile constatate au fost sanctionaţi un număr de 19 de angajatori, fiind aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale.

In luna aprilie au fost comunicate de angajatori, un număr de 8 evenimente, în care au fost implicaţi lucrători urmând a fi finalizate cercetări în vederea stabilirii caracterului lor.

In luna aprilie au fost demarate două campanii naționale – în domeniul construcțiilor, 31.03-31.12.2025 și una care se va desfășura în perioada 25.04-30.09.2025 în domeniile: „agricultură” cod CAEN 01,”pescuitul și acvacultura” cod CAEN 031 și cod CAEN 032, „vânătoare, capturarea cu capcane a vânatului și activități de servicii anexe” cod CAEN 017, „silvicultura și alte activități forestiere” și „exploatare forestieră” cod CAEN 021 și cod CAEN 022.

„Menționăm că în luna aprilie s-a desfășurat prima etapă a campaniei în domeniul construcțiilor care a presupus doar mediatizarea acesteia urmând ca începând cu luna mai să se desfășoare a doua etapă adică verificarea tuturor agenților economici din domeniul construcțiilor. De asemenea, în luna mai se va desfășura prima etapă a campaniei în domeniile: „agricultură” cod CAEN 01, „pescuitul și acvacultura” cod CAEN 031 și cod CAEN 032, „vânătoare, capturarea cu capcane a vânatului și activități de servicii anexe” cod CAEN 017, „silvicultura și alte activități forestiere” și „exploatare forestieră” cod CAEN 021 și cod CAEN 022, constând în mediatizarea, informarea, privind modul de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă precum și modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă, și organizarea de dezbateri cu principalii angajatori din județ cu activitate în aceste domenii.”, a declarat Gheorghe Chirvase, inspector șef al ITM Vaslui.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE