Ghinion. Proiectul de hotărâre privind încadrarea pe zone a străzilor din municipiul Bârlad nu a trecut, joi, de votul consilierilor locali. Consilierii opoziției nu au putut accepta trecerea unor străzi din zona C în zona B și din zona B în zona A de impozitare, cât timp condițiile pe care le au locuitorii acestora sunt departe de nivelul de civilizație care să justifice o creștere a impozitelor.
Nevoia acută de bani a determinat Primăria să caute soluții pentru asigurarea surselor necesare finanțării proiectelor aflate în derulare. Au fost începute o multitudine de proiecte, iar acum administrația locală se uită la fundul sacului și caută bani tot la contribuabili.
S-a ajuns aici pentru că Primăria s-a întins mai mult de câte era plapuma, iar acum se află într-un impas ce nu poate fi depășit decât băgând mâna în buzunarul cetățenilor.
O sursă frumușică de venit ar putea fi creșterea impozitelor pe clădiri și terenuri, odată cu așa-zisa modernizare a infrastructurii edilitare, extinderea rețelelor de apă și canalizare menajeră, asfaltarea unor artere de circulație, precum și corectarea anumitor neconcordanțe în zonarea existentă.
Consilierii locali au considerat că atâta timp cât lucrările sunt de proastă calitate, nu sunt recepționate și multe străzi din cartiere sunt pline de gropi și mustesc de noroi, nu este moral ca cetățenii să fie puși la plată pentru ceea ce s-ar dori să fie dar nu e.
Povara pe care ar fi fost nevoiți să o suporte de la anul ar fi foarte mare, pentru că pe lângă majorarea impozitelor la început de an, s-ar fi adăugat și majorarea în baza încadrării străzii într-o zonă superioară. Tocmai pe aceste aspecte au insistat consilierii locali ai opoziției și, in corpore, au spus „pas” proiectului inițiat de primarul Dumitru Boroș.
După ce a încercat să contracareze aceste argumente ale consilierilor din opoziție, edilul Bârladului a ținut să facă precizări referitoare la faptul că de la anul vor fi modificări în nivelul de finanțare a proiectelor și că din cauza situației economice a țării, administrația locală va trebui să scoată bani de la buget pentru a finaliza proiectele începute, finanțate cu bani de la bugetul național.
Primarul a explicat faptul că banii din împrumutul ce urmează să-l facă Primăria vor fi direcționați doar pentru cofinanțarea proiectelor realizate cu fonduri europene.
Foamea aceasta de bani nu a impresionat consilierii opoziției și, în cele din urmă, proiectul a fost respins și se pare că, chiar dacă va fi repus pe ordinea de zi, consilierii opoziției nu-și vor schimba opțiunea.


















Au dreptate consilierii din opoziție, domnule Primar ,în opoziție sunt pentru dumneavoastră, pentru noi cetățenii de rand ,sunt consilierii pe care i am votat sa ne apere interesele .În ceea ce privește proiectele de apa și canalizare nu le ați finalizat , asa ca nu putem plăti un serviciu de care nu beneficiem. În anul 2025 avem străzi în oraș fără apa și canalizare, poate consilierii care au votat se informează.