Acțiune de ecologizare în municipiul Huși, dedicată Zilei de Curățenie Națională

Cele mai citite

- Advertisement -

Sâmbătă, 08 octombrie 2022, s-a desfășurat acțiunea de ecologizare dedicată celebrării Zilei de Curățenie Națională, care inițial a fost planificată pentru data de 17 septembrie, dar din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, a fost reprogramată.

Acțiunea organizată de Asociația „Let’s Do It, Romania!” prin coordonatorul județean, în parteneriat cu Primăria Municipiului Huși și cu sprijinul Agenției pentru Protecția Mediului Vaslui și a societăților de salubrizare SC Ecosalubrizare Prest SRL Husi și SC Urbana SA Bistrița, la care au participat 300 de voluntari elevi și cadre didactice de la unitățile de învățământ din municipiul Huși, angajați din cadrul Primăriei, societății de salubrizare, dar și localnici, a avut un succes remarcabil, colectându-se un număr de 700 de saci cu deșeuri, reușind astfel să se igienizeze arealele naturale aferente municipiului Huși.

„Reamintesc faptul că Let’s Do It Romania a organizat sâmbătă, 17 septembrie 2022, Ziua de Curăţenie Naţională, unde sute de localităţi din întreaga ţară au organizat acţiuni de colectare a deşeurilor de toate tipurile. Din 2009 şi până în prezent peste două milioane de voluntari au participat la aceste acţiuni. In Județul Vaslui, campania Let’s Do It România a fost susținută de un număr foarte mare de voluntari și promovată de mai multe instituții publice, primării și școli. 3581 voluntari au strâns 3597 de saci cu deşeuri, sâmbătă 17 septembrie, cu ocazia celebrării Zilei de Curăţenie Națională în județul Vaslui! La nivel național, campania Let’s Do It Romania!, prin implicarea voluntarilor, a fost îmbucurătoare: 160.165 de voluntari au strâns 188.628 de saci, adică aproximativ 1.320.000 de kilograme de deșeuri. Și anul acesta, Let’s Do It, Romania! s-a alăturat mișcării globale Let’s Do It World și astfel, a participat la curățenie alături de 190 de țări din lume, parte dintr-o comunitate de 60 de milioane de voluntari care au strâns 303 000 tone de deșeuri. Partenerii instituționali ai Zilei de Curățenie Națională au fost Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Apele Române, Romsilva. De asemenea, în decursul acestui an, aproximativ 3000 de voluntari, angajați din mai multe companii din țară au strâns în jur de 10.000 de saci de deșeuri în cadrul acțiunilor corporate organizate de Let’s Romania!. Din 2010 până în prezent, peste 2.2 milioane de voluntari au participat la acțiunile și proiectele asociației Let’s Do It, Romania!, oameni care și-au adus contribuția la o natură mai curată. Vă mulțumim tuturor pentru implicare! Coordonator campanie Let’s Do It, Romania! în județul Vaslui.”, a declarat Constantin Cîrjan, coordonatorul campaniei „Let’s Do It!” în județul Vaslui.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE