O femeie de 51 de ani a fost acroșată de un autoturism, în această seară, în jurul orei 18, pe o trecere de pietoni din zona Cerbul de Aur. Șoferul a părăsit locul accidentului și este căutat de polițiștii bârlădeni. Din fericire, victima este conștientă și stabilă hemodinamic.
Femeia a fost preluată de o ambulanță cu medic și transportată la Spitalul „Elena Beldiman”, constatându-se că a suferit un traumatism craniocerebral și lombosacral, conform informațiilor transmise de Daniel Ungureanu, purtător de cuvânt al SAJ Vaslui.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului și se efectuează verificări în vederea identificării conducătorului auto.”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.








