Demersuri pentru înființarea ansamblului folcloric de obiceiuri și tradiții „Colindătorii”. Consilierii locali din Pogana au aprobat, zilele trecute, înființarea unui ansamblu al comunei, întrucât în Pogana nu există niciunul reprezentativ pentru comunitate.
Inițiatorul proiectului, consilierul local Ion Dobrin, consideră că este absolut necesară constituirea acestei formații pentru a duce mai departe tradițiile transmise din moși-strămoși, acum pe cale de dispariție.

„Am credința că toată această comoară inestimabilă, reprezentată de obiceiuri și tradiții, trebuie păstrată și în comuna noastră. Observ, de la an la an, cum tradițiile încep să se piardă. Doar colindul și bâlciul sunt tradițiile care mai rezistă aici, în comună. Eu am coordonat un ansamblu de colinde și obiceiuri de iarnă, format din elevi ai școlilor din Măscurei și Pogana, dar aș vrea să punem pe picioare un ansamblu de tineri și adulți talentați, cu care să participăm nu doar la serbări de Paști și Crăciun, ci la toate evenimentele din comună și din județ. Și chiar mai mult, să participăm la concursuri sau evenimente interjudețene și naționale, astfel încât să putem intra în contact cultural și cu alte ansambluri. Merită și comuna Pogana un ansamblu așa cum sunt la Pădureni, Pogonești, Gherghești, Ivești sau Florești de Murgeni. Sunt ansambluri renumite, coordonate de oameni cu dragoste de tradiții și folclor, susținute financiar și de primării. Am stabilit în ai proiectul inițiat de mine și un regulament al ansamblului, ce trebuie respectat. Sperăm să avem noroc și să găsim oameni talentați, disciplinați și iubitori ai folclorului și ai tradițiilor strămoșești.”, a declarat profesorul Ion Dobrin.
Membrii ansamblul „Colindătorii” urmează să facă repetiții la Căminul Cultural din Pogana, sub îndrumarea directoarei instituției și a lui Ion Dobrin, ca voluntar. Profesorul de limba română este pasionat de folclor, mai ales de colinde și obiceiuri de iarnă, având suficiente astfel de creații populare, pentru a alcătui un bogat repertoriu.


Ansamblului folcloric al elevilor din Pogana și Măscurei, coordonat de profesorul Ion Dobrin, a obținut de fiecare dată premiul I la concursurile județene de profil.








