Încă se caută soluții. Strângerea câinilor comunitari de pe străzi este o problemă prea grea pentru Primăria Bârlad, așa că până la organizarea licitației pentru concesionarea serviciului de gestionare a câinilor comunitari, cel mai probabil câinii fără stăpân vor fi lăsați de izbeliște.
Primarul Dumitru Boroș a încercat să explice printre bâlbe, ieri, într-o conferință de presă, că va încerca să rezolve situația până la licitație, prin Serviciul de Gospodărie Comunală. La final, a recunoscut faptul că dacă nu va reuși, își asumă consecințele, exact ca în perioada 2018-2019, când, timp de un an și jumătate, câinii nu au mai fost strânși de pe stradă.
Primăria a început câteva lucrări la adăpostul public, chipurile pentru a-l pregăti pentru noul concesionar al serviciului. Sunt lucrări de mântuială, în sensul că sunt vopsite doar gardurile, dar în cuști, găurile din beton au rămas neastupate, invocându-se lipsa banilor.
Conducerea Primăriei speră ca la licitația ce se va organiza în acest an să se înscrie cel puțin o asociație sau ONG care să accepte condițiile din contract și apoi să se apuce de treabă. Din păcate, nu prea sunt doritori și există riscul ca problema gestionării câinilor fără stăpân să rămână mult timp nerezolvată.
Luna trecută, dr. Mihai Ponea, directorul DSVSA Vaslui, a atras atenția municipalității că strângerea câinilor fără stăpân este obligatorie, iar dacă Primăria nu se conformează, riscă să suporte rigorile legii.








