Locuitorii din cele 9 sate ale comunei Bogdănești au medic de familie care va fi prezent la cabinet zilnic, de luni până vineri. De ieri, dr. Octavian Ghimuș, cel care va avea grijă de sănătatea cetățenilor comunei Bogdănești, a încheiat contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vaslui.
Medicul va acorda consultații, va elibera rețete și bilete de trimitere, lunea, miercurea și vinerea, după-amiază, iar marțea și joia, dimineața.
Cabinetul medical se află în localitatea Ulea, și a fost amenajat într-un spațiu pus la dispoziție de Primăria Bogdănești.

„Spațiul care mi s-a pus la dispoziție prin grija primarului comunei este unul foarte bun, igienizat, dotat cu geamuri termopan, cu parchet, totul conform normelor. Eu l-am dotat cu absolut tot ce trebuie, de la masă, scaune, pat de consultații și masă de ginecologie, instrumentar, dulap cu medicamente de urgență etc. Altfel nici nu ar fi primit avizul DSP. Cabinetul are și avizul Colegiului Medicilor și al CAS. Am început să dau consultații de săptămâna trecută, dar de luni, 11 iulie, sunt în contract cu CAS. Cetățenii comunei Bogdănești vor putea beneficia așadar de serviciile unui medic de familie cu normă întreagă, așa cum se întâmplă la oraș.”, a declarat medicul Octavian Ghimuș.
Acesta este medic specialist de medicină primară și medic homeopat. Lucrează în sistemul sanitar de 17 ani.
Lipsa medicilor de familie din mediul rural este o realitate. La 1 Martie, comunele Găgești, Bogdănița, Ibănești, Ciocani, Mălușteni, Coroiești și Poienești nu aveau medic de familie.
Și la Bârlad, de exemplu, există un deficit de medici de familie, după ce o parte au decedat, s-au pensionat sau au părăsit sistemul din alte motive. Din păcate, lipsa unor spații care să le fie puse la dispoziție de autoritatea locală îi pune în imposibilitatea de a profesa în acest oraș.













