Medicul oftalmolog Narcis Neamțu: „Nu amânați această intervenție chirurgicală! Cu cât mai devreme, cu atât mai bine”

Cele mai citite

- Advertisement -

Cataracta, afecțiunea oftalmologică întâlnită la 70% dintre persoanele de vârsta a treia, duce la scăderea treptată a vederii, pe fondul pierderii transparenței cristalinului, lentila ochiului, cu rol de focalizare a imaginii, aflată în spatele irisului.

Dr. Narcis Neamțu, medic oftalmolog la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” atrage atenția pacienților diagnosticați cu cataractă să ia în serios intervenția chirurgicală, pentru a preveni pierderea parțială sau chiar totală a vederii.

„La ora actuală, singura soluție pentru redarea vederii celor cu cataractă este operația. Picăturile oftalmologice care pot fi procurate din farmacii nu au dovedit o eficiență suficientă astfel încât să elimine necesitatea operației. După diagnosticare, pacientul cu cataractă, care are indicație de intervenție chirurgicală, trebuie să nu amâne foarte mult operația, deoarece, cu cât ajunge mai târziu, cu atât este mai greu de operat. Dacă, totuși, nu ia deloc în calcul intervenția chirurgicală, vederea la unul sau la ambii ochi va scădea într-atât încât pacientul va ajunge să mai vadă doar niște umbre de aproape. Operația de cataractă este una de rutină, care se realizează cu anestezie locală și durează doar câteva minute.”, a declarat dr. Narcis Neamțu.

Casa de Asigurări de Sănătate Vaslui a înregistrat în acest an doar două cereri pentru decontare a operației de înlocuire a cristalinului. CAS decontează doar 326 de lei din prețul cristalinului, asiguratul trebuind să suporte diferența în funcție de tipul de cristalin ales, adică între 1.100 și 7.000 de lei.

În funcție de stratul afectat (opacizat) al cristalinului, cataracta poate fi nucleară (opacifierea centrală a cristalinului), corticală (opacifiere în formă de spiță de roată, care se extinde din periferie către centrul cristalinului) și cataracta subcapsulară posterioară (care se formează în spatele capsulei ce menține cristalinul în poziție fiziologică).

Niciuna dintre aceste forme de cataractă nu dă simptome la începutul bolii. Există, totuși, unele indicii. În cazul cataractei nucleare, cristalinul are un aspect roșiatic, pe când în cazul cataractei corticale, cristalinul capătă un aspect albicios.

În ceea ce privește cataracta subcapsulară posterioară, nu se observă nicio modificare a culorii cristalinului, ea poate putând fi diagnosticată doar cu ajutorul aparaturii oftalmologice.

Cataracta nucleară și cea subcapsulară dau dioptrii cu minus, iar cea corticală, dioptrii cu plus. Apariția bolii este marcată de ceea ce este cunoscut drept bucurie de scurtă durată. Pacientul observă o îmbunătățire a vederii și renunță la purtarea ochelarilor.

În scurt timp, persoana afectată observă o scădere a vederii și încearcă, dar fără rezultat, să aleagă o pereche mai bună de ochelari. Acesta este momentul în care trebuie să vină imediat la un consult oftalmologic.

Cataracta nu dă durere, iar inflamația ochilor este absentă, totuși, pacienții constată anumite tulburări vizuale. Vedere încețoșată și neclară, vedere dublă, îmbunătățirea vederii de aproape, fotofobie, dificultăți în aprecierea corectă a distanței, necesitatea schimbării lentilelor de la ochelari, greutăți în desfășurarea activităților zilnice, dificultăți de vedere pe timp de noapte.

„Când pacientul de peste 65 de ani constată o scădere a vederii care nu poate fi corectată cu ochelari, în ciuda schimbării lentilelor, trebuie să meargă la medicul de familie și să solicite bilet de trimitere la medicul oftalmolog. Acesta îl programează și după ce efectuează consultul în urma căruia este diagnosticat cu cataractă, îi recomandă intervenția chirurgicală, respectiv înlocuirea cristalinului natural cu unul artificial. Prețul acestui cristalin reflectă, de fapt, calitatea sa. În funcție de substanțele din care este alcătuit și de modificările de structură, cristalinul cel mai ieftin asigură vederea numai pentru distanță. Foarte mulți pacienți se plâng că nu văd de aproape, deși li s-a înlocuit cristalinul. Asta, pentru că au optat pentru cel mai ieftin cristalin. Un cristalin performant, multifuncțional, care asigură vederea optimă și la distanță și de aproape, este de 2-3 ori mai scump decât cristalinul care asigură vederea numai pentru distanță. Este un adevăr pe care trebuie să-l cunoască toți pacienții cărora li se înlocuiește cristalinul natural.”, a precizat medicul oftalmolog Narcis Neamțu.

Chiar dacă riscul de apariție a cataractei crește odată cu vârsta, există și cazuri în care această afecțiune este determinată de alți factori, cum ar fi diabetul zaharat. Aceasta este cauza principală de producere a cataractei la vârste precoce, de 30 și peste 30 de ani, dar, din fericire, sunt foarte puține cazuri din 2010 încoace, de când Ministerul Sănătății a instituit programul de diabet și boli de nutriție.

Puțini știu însă că traumatismele, lovirile pot genera apariția cataractei. Principalii factori de risc sunt fumatul, consumul excesiv de alcool, hipertensiunea arterială, ereditatea, expunerea la radiații în partea superioară a corpului, timp excesiv petrecut sub razele soarelui și administrarea de steroizi, care sunt recomandați în mai multe afecțiuni.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE