Campanie de educație media pentru elevii din județul Vaslui, lansată de Europe Direct

Cele mai citite

- Advertisement -

Educația media și dezvoltarea spiritului critic în rândul tinerilor vasluieni se află în centrul unei noi inițiative lansate de Centrul de Informare Europe Direct Vaslui, structură găzduită de Consiliul Județean Vaslui. Campania, intitulată „E.U. informat pentru călătoria în MEDIA”, își propune să contribuie la formarea unor cetățeni bine informați, capabili să analizeze critic mesajele din mass-media.

Proiectul se va desfășura pe parcursul a cinci luni, în perioada februarie – iunie 2026, și va implica elevi și cadre didactice din opt unități de învățământ, atât din mediul urban, cât și din cel rural. Activitățile vor include sesiuni interactive de educație media și ateliere de formare, menite să promoveze alfabetizarea media, să combată fenomenul dezinformării și să stimuleze implicarea civică responsabilă.

Lansarea oficială a campaniei a avut loc în prezența conducerii Consiliului Județean Vaslui. La eveniment au participat președintele CJ Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, alături de vicepreședinții Mădălin Căciulă și Costel Zară, care au subliniat importanța educației media într-o societate în care accesul la informație este tot mai facil, dar și mai dificil de filtrat corect.

„În contextul actual, în care volumul informațional este tot mai mare, educația media devine esențială pentru formarea tinerelor generații. Consiliul Județean Vaslui susține inițiativele care contribuie la dezvoltarea unor comunități bine informate, capabile să identifice dezinformarea și să folosească în mod corect informațiile din mass-media”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan.

Campania „E.U. informat pentru călătoria în MEDIA” este realizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, în colaborare cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui și Consiliul Național al Audiovizualului. Prin această cooperare instituțională, organizatorii își propun să sprijine educația modernă și să ofere tinerilor instrumentele necesare pentru a naviga responsabil în spațiul media contemporan.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE