Bucurie imensă pentru familia Ginei Rîmboi, din Bădeana. Nicholas, băiețelul ei de cinci ani și jumătate, care suferă de autism, va putea beneficia de un autotransplant de celule stem, la o clinică din Viena. Campania de strângere de fonduri inițiată de mama sa, Gina Râmboi și sprijinită de Puls24.ro, a dat roade.
Ieri, s-au strâns cei 11.000 de euro, cu care care mama lui Nicolas va putea achita operația de transplant a celulelor stem. Nicholas, care a mai făcut un astfel de transplant anul trecut, are indicație pentru încă două astfel de operații.
Pe 24 mai, fusese programat de medicii austrieci la o nouă intervenție. Din păcate, familia băiețelului nu avea acești bani. Mama copilului a făcut tot ce era omenește posibil și, în cele din urmă, cu ajutorul comunității a reușit să strângă banii pentru transplant.

„Sunt mândră de consătenii mei din Bădeana, cărora le sunt profund recunoscătoare. Cu ajutorul lor am reușit să strâng 80% din suma cerută de clinica din Viena. Mi-au întins o mână de ajutor oameni cu suflet, oameni de afaceri din sat, oameni care lucrează în străinătate, dar și săteni cu venituri modeste, care au donat 10, 20, 100 lei sau mai mult. Nu am cuvinte să le spun cât de recunoscătoare le sunt lor, dar și celorlalți oameni și societăți din Bârlad, care au fost impresionați de cazul lui Nicholas. Nu am crezut că în două luni voi strânge suma întreagă pentru operație. M-a impresionat gestul acestor îngeri ai copilului meu. O tânără a scos la licitație rochia de mireasă, iar banii obținuți, 1.800 de lei, mi i-a donat. Am rămas fără cuvinte când lucrătorii unei pizzerii din Bârlad au donat câteva sute de lei. Le-am spus că am strâns banii pentru intervenție dar au insistat să-i iau pentru că știau că am nevoie să achit analize, drumul și alte cheltuieli legate de plecare. Chiar dacă autoritățile locale nu m-au sprijinit, am reușit împreună cu oamenii cu suflet mare să obțin suma de 11.000 euro. Sunt cel mai fericit om. Sfintele sărbători de Paște au venit cu o minune la mine.”, a mărturisit Gina Rîmboi, pentru Puls24.ro.
Aceasta a ținut să precizeze că nu trăiește în sărăcie, dar având în vedere că terapiile pe care le urmează fiul ei sunt deosebit de costisitoare, veniturile familiei nu i-ar fi ajuns pentru a suporta operația de autotransplant a lui Nicholas.
Lunar, ședințele de terapie ajung până la 10.000 de lei și fără sprijinul financiar al tatălui lui Nicolas, care lucrează în străinătate, băiețelul nu ar fi avut cum să beneficieze de aceste terapii.




Gina Rîmboi a mai declarat că, în urma primei operații de autotransplant, de anul trecut, Nicholas a început să facă progrese tot mai importante. Copilul care înainte se lovea, avea rigiditate la schimbare, nu atingea mâncarea, nu scotea niciun sunet și nu știa să-și facă nevoile fiziologice la oliță, încet, încet micuțul a început să rostească silabe, chiar cuvinte întregi, să devină sociabil, și să renunțe la biberon și pamperși.
Efectele tratamentului sunt vizibile, dar rămân unele blocaje care necesită repetarea autotransplantului. Gina Râmboi urează sărbători fericite tuturor celor care au ajutat-o financiar și au spirjinit-o moral și se roagă ca Dumnezeu să-i răsplătească înzecit pentru binele pe care l-au făcut.








