Până când Guvernul va dispune sistarea angajărilor în primării, indiferent dacă sunt sau nu posturi unice, Primăria Bârlad continuă seria angajărilor. Mai nou, a scos la concurs un post de consilier clasa I, grad profesional superior, în cadrul Compartimentului Monitorizare și Autoritate Tutelară, Serviciul pentru Prestații și Servicii Sociale, din subordinea Consiliului Local Bârlad.
Proba scrisă va avea loc pe 29 iulie, la ora 13, iar interviul va fi programat în maximum opt zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise. Dosarele se pot depune până pe 14 iulie, inclusiv, la sediul Primăriei.
Candidații trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în ramura științe economice și șapte ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.
E puțin ciudat totuși că Primăria caută un economist pentru acest post, în condițiile în care atribuțiile sunt cu precădere din domeniul asistenței sociale.
Pentru alte informații privind desfășurarea concursului, cei interesați pot accesa link-ul următor:









