Proiect imobiliar blocat în Consiliul Local Bârlad. Care este adevărul?

Cele mai citite

- Advertisement -

Update:

Neprofesionalism sau rea intenție? Din ciclul „Misterele Primăriei Bârlad”, am considerat de cuviință să facem câteva precizări la știrea inițială, de mai jos. În ședința de Consiliu Local de marți, proiectul „desființare corp C1 și construire locuințe colective conform PUZ aprobat prin HCLM Bârlad 343/30.09.2022” nu a trecut de votul consilierilor, întrucât investitorul nu ar fi îndeplinit anumite condiții. Reprezentantul Serviciului Urbanism din cadrul Primăriei a declarat în ședința CLM că investitorul respectiv nu a obținut autorizație de construire și nici certificat de urbanism, iar  extensia balconului cu 60 cm ar fi nelegală întrucât distanța până la gardul Grădinii Zoo ar fi prea mică.

Se pare că situația este puțin diferită. În aprilie 2024, firma Dyatransal a obținut certificat de urbanism, pe care l-a atașat la mapa cu documente alături de alte avize și acte, precum aviz de mediu, contract cu Urbana etc. În urmă cu câteva săptămâni a depus și solicitare pentru extinderea cu 60 de cm a balcoanelor de pe latura de sud-vest.

Ceea este curios, este faptul că deși dosarul cu solicitarea pentru autorizația de construire depusă pe 13 decembrie 2024 avea termen de soluționare 10 zile, nici după patru luni nu a fost eliberată. Este adevărat că firma a construit fără a avea autorizație, așa cum se întâmplă în multe cazuri, dar după ce a fost amendată și a mai cheltuit 10.000 lei pentru o expertiză, va intra în legalitate odată cu obținerea autorizației de construire, pentru care se pare că nu există niciun impediment legal.

Este foarte posibil ca la mapa consilierilor să nu fi fost depuse toate actele pe care firma le-a pus la dosar, proiectul ce ar fi trebuit dezbătut fiind cel de extindere a balcoanelor cu 60 cm și nicidecum pentru „desființare corp și construire de locuințe colective.”

În ciuda precizărilor că această extindere ar fi însemnat construirea până la limita proprietății, iar acordul de vecinătate nu ar fi fost acordat întrucât distanța până la gardul Grădinii Zoo ar fi fost foarte mică, realitatea arată altceva. Până la gardul Grădinii sunt aproape 15 m și nu 5 m, cât prevede legea.

Mai mult ca sigur, investitorul va renunța la extinderea balcoanelor și la acordul de vecinătate, urmând să primească autorizație de construire și astfel să intre în legalitate.

Știre inițială:

Nu a trecut de votul consilierilor locali bârlădeni! Proiectul cu numărul 16, de pe ordinea de zi a ședinței de marți a Consiliului Local Municipal a stârnit indignarea  majorității reprezentanților legislativului local. Concret, este vorba de proiectul privind obținerea acordului de vecinătate pentru partea de sud-vest a proprietății, în vederea obținerii autorizației pentru „desființare corp C1 și construire locuințe colective conform PUZ aprobat prin HCLM Bârlad 343/30.09.2022”, imobil situat în strada Republicii 279 A din Bârlad.

Proiectul inițiat de primarul Dumitru Boroș vizează clădirea din spatele Lukoil, aparținând SC Dyatransal 2012 SRL, respectiv cel de-al doilea bloc, a cărui construcție a fost începută deja.

Consilierii au respins proiectul de hotărâre și se pare nu există nicio șansă ca acesta să mai fie aprobat, chiar dacă va fi reintrodus pe ordinea de zi.

Proprietarii SC Dyatransal au depus toate documentele pentru autorizația de construcție, din luna decembrie 20124, dar nu au primit-o nici până acum. Cu toate acestea, lucrările au demarat și se lucrează și acum.

Concret, construcția celui de-al doilea bloc cu patru etaje din spatele Lukoil a început fără niciun fel de autorizație. Investitorul s-a bazat  probabil pe sprijinul primarului Boroș, pe puterea lui de convingere a consilierilor, care îi vor aproba acest acord de vecinătate.

Consilierii nu au putut să voteze un asemenea proiect, toți abținându-se. Unii consilieri au argumentat că balcoanele din partea de sud-vest a clădirii ar fi fost la limita de proprietate, neexistând distanța necesară între imobil și gardul Grădinii Zoo.

Întrebat de consilieri de ce acest proprietar și-a permis să construiască fără autorizație, cu balcoanele până în gardul Grădinii Zoo, primarul a minimalizat gravitatea situației, spunând că investitorul fost amendat și dacă proiectul nu va trece de votul consilierilor, soluția este „demolarea”.

Cum i-a trecut prin cap primarului că vor accepta consilierii locali să aprobe un proiect care nu ar respecta legislația în construcții?

În acest context, se pare că singura modalitate de a intra în legalitate este demolarea construcției sau renunțarea la balcoane, astfel încât balcoanele să nu ajungă la limita proprietății.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

4 COMENTARII

  1. Părtași la tot circul sunt functionariii din primărie cu Chelaru Vasile care a văzut ca se construiește și a fost sesizat la timp dar a trecut la umplerea portbagajului, ca asa face un militian corupt, ca rezolva problema el.
    Uite ca nu se mai poate degeaba faci circ cu boschetarii și te pui pe Facebook ca orașul e sub orice critica.

  2. Actiunea primarului de a trece la PSD dupa ce PNL l-a propulsat va aduce conflicte in interiorul inctitutiei. La noi ca la nimeni pe lume eposcopul condamnat opt ani cu executare si buzatu cu banii in portbagaj liber …mai bine sa aplice legea omertei !

  3. Continuarea executarii de lucrari, dupa sistarea acestora, masura complementara ce insoteste amenda de 10000 lei, este INFRACTIUNE, care se pedepseste cu incjisoarea de la 3 luni la un an.
    Nimeni nu poate construi un BLOC, fara autorizatie dar, in Romania, ce nu se poate????
    Daca ai bani, crezi ca poti eluda legea???
    Nu vorbiti de construirea,, fara autorizatie, a unui gard ,magazie sau WC ci de un BLOC.
    Nu mai dati vina pe Primar, functionari sau consilieri pentru ca un dezvoltator imobiliar s-a gandit ca ” legea sa stea in cui”
    In ce priveste intrarea in legalitate ar fi bine sa citeasca mai bine art 37 din legea nr. 50/1991 actualizata si va constata ca nu este atat de simplu.
    Legea trebuie respectata de toti si…nu ne facem dreptate singuri!
    Chiar daca a depus toata documentatia si toate avizele din decembrie 2024, desi nu cred, nu avea dreptul sa se apuce de construit.
    Iar dumneavoastra, stimata doamna ziarist, nu trebuie sa va temeti de amenintarile lor ca va dau in judecata, fiindca ei nu au dreptate.
    Aceasta mentalitate ca „toti fac la fel” si ” merge si asa” va trebui sa dispara ,daca vrem sa devenim un stat de drept.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE