Justiția își face treaba. Încă un polițist local, din cei patru care au avut curajul să sesizeze neregulile din instituția condusă de Vasile Chelaru, a reușit să-și câștige dreptatea în instanță, al treilea până acum.
Conform hotărârii Tribunalului Vaslui, din 2 aprilie, a fost anulat raportul de evaluare a agentului Adi Marius Tarciniu, care va trebui să fie reevaluat, să primească cei 10% reținuți din salariul aferent anului 2023, iar instituția va trebui să-i plătească cheltuielile de judecată în valoare de 2.900 lei.
Agentul Tarciniu face demersuri acum pentru un nou proces, întrucât și în anul 2024 a primit nemeritat calificativul „satisfăcător”, același pe care l-a primit în 2023 și pe care l-a contestat în instanță, aceasta dându-i câștig de cauză în urmă cu câteva zile.
Rămâne de văzut dacă șeful său, Vasile Chelaru, va pune în aplicare hotărârea instanței, întrucât nici până la această oră, directorul Poliției Locale nu a luat în calcul o altă hotărâre a Tribunalului Vaslui, emisă în 8 ianuarie 2025, care îi dă câștig de cauză polițistului local Ion Hrincu.
Instanța a decis ca Ion Hrincu să fie repus pe postul din care a fost eliberat ilegal, să i se plătească cheltuielile de judecată în valoare de 4.000 de lei și să i se plătească drepturile de natură salarială pe perioada în care a fost destituit din funcție.
Toate aceste cheltuieli, care se ridică la câetva zeci de mii de lei până acum, vor fi suportate, evident, din banii contribuabililor bârlădeni. Și Poliția Locală are de unde, pentru că bugetul alocat acestui serviciu este de 7.387.000 lei.
Cei doi polițiști sunt hotărâți să apeleze la un executor judecătoresc dacă decizia Tribunalului nu va fi pusă în aplicare de directorul Poliției Locale, astfel încât să fie făcute popriri pe conturile instituției.
Oricât ar dori să tergiverseze punerea în aplicare a hotărârii instanței, Chelaru va trebui să se conformeze în cele din urmă. Această atitudine de sfidare a justiției este condamnabilă, mai ales că este vorba despre managerul unei instituții de ordine publică și vine la pachet cu dezinteresul primarului de a sancționa asemenea abateri.
De nenumărate ori, în ședințele Consiliului Local, unii membri mai vocali ai legislativului local au dorit să afle care este calificativul pe care primarul l-a acordat la fiecare sfârșit de an șefului Poliției Locale. Edilul s-a eschivat de fiecare dată să răspundă la aceste întrebări.
Managerul Poliției Locale nu a fost sancționat, ba, mai mult, anul trecut, de Ziua Poliției Locale, pe 21 mai, Vasile Chelaru a fost premiat personal de către primarul Boroș, pentru merite deosebite.
Această premiere a avut loc în sala Cinematografului Victoria, odată cu prezentarea raportului de activitate pe anul anterior, prezentare care ar fi trebuit să aibă loc în prezența tuturor consilierilor locali, care nu au fost invitați.











Dom primar nu va mai afișați în poze cu arestatul Chelaru Vasile ca va face imagine proasta acest individ fără caracter.
Vine apocalipsa peste tov.Chelaru, zilele sun numărate dar el nu a învățat sa numere nici pe degete, tov șapte case, Chelaru care a prostit un sistem se crede mai presus de lege, nu știe ca cel ce e mai puternic nu doarme.
Pensie, salariu, masina de serviciu ,program liber ales, cum sa vrei sa mai pleci de la asa trai.
Jigodia sa învățat cu traiul bun și nesimțirea.
Sa aveți Paște la Vaslui și crăciun la Poarta Alba dom.csm Vasilică Chelaru.