Posturi vacante, la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad. Instituția organizează concurs, în această lună, pentru ocuparea a două posturi contractuale de economist, pe perioadă nedeterminată.
Astfel, este nevoie de un economist II, pentru serviciul RUNOS, și de un economist IA, pentru serviciul Aprovizionare, Transport, Achiziții publice.
Candidații trebuie să aibă diplomă de absolvire a învățământului superior de lungă durată, în specialitatea economie. Totuși, nu se vor putea înscrie la concurs, decât absolvenții care au o vechime minimă impusă de spital. Astfel, în cazul postului de economist II, vechimea în specialitate trebuie să fie de minimum 6 luni, iar în cazul postului de economist IA, minimum 6 ani și 6 luni.
Proba scrisă a concursului va avea loc pe 15 aprilie, proba practică este programată pentru 20 aprilie, iar interviul se va ține pe 27 aprilie. Dosarele de înscriere la concurs se vor depune la secretariatul unității până pe 7 aprilie, ora 14.
Informații suplimentare despre desfășurarea concursului, bibliografii și tematici, pot fi obținute la sediul unității, pe site-ul www.spital-barlad.ro, sau la numărul de telefon 0235 416 440, interior 147.








