Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată astăzi, în jurul orei 11, de către conducerea Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman”, cu privire la faptul că pe adresa de e-mail a unității medicale a fost primit un mesaj electronic referitor la amplasarea unor materiale explozive în incinta instituției.
Reprezentanții IPJ au declarat că unitatea medicală nu a fost evacuată și că în cauză sunt efectuate verificări de către instituțiile abilitate, în vederea dispunerii măsurilor legale conform competențelor.
Mesajul ar fi fost trimis la mai multe instituții din țară, conform surselor.








