USR a depus, miercuri, o solicitare oficială pentru convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, în perioada 17 august – 1 septembrie 2023, pentru reexaminarea proiectului de lege privind pensiile speciale. Amânarea reanalizării proiectului de lege în Parlament reprezintă un semnal clar că PSD și PNL nu vor, de fapt, eliminarea pensiilor speciale.
În cererea înaintată astăzi de USR se arată că a trecut mai mult de o săptămână de la publicarea motivării deciziei nr. 467/2023 a Curții Constituționale și se impune reexaminarea de urgență a proiectului de lege privind pensiile speciale. Orice întârziere în adoptarea unei legi care să elimine pensiile speciale pune în pericol accesarea a miliarde de euro din PNRR.
„Atât Ciolacu cât și Ciucă au declarat pe 3 august că vor convoca sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a corecta legea pensiilor, astfel încât să fie în acord cu decizia Curții Constituționale și să putem accesa banii din PNRR aferenți reformelor din legea pensiilor. Nu a fost însă nimic altceva decât o nouă serie de minciuni televizate, pentru că au uitat de urgența convocării Parlamentului și s-au dus să se tragă în poză cu domnul președinte la Ziua Marinei Militare în dispreț față de oportunitățile pe care le pierdem pentru dezvoltarea României”– a declarat deputatul Mihai Botez, președintele USR Vaslui.
USR cere ca, odată cu convocarea sesiunii extraordinare, birourile permanente să stabilească și un program de lucru clar pentru comisiile sesizate în privința legii.








