Cu DNA-ul în casă, Reiser și-a băgat urgent un proiect pe ordinea de zi a ședinței de îndată a Consiliului Local Bârlad

Cele mai citite

- Advertisement -

Ședință de îndată anunțată cu doar cinci ore înainte. Membrii legislativului local bârlădean au fost convocați în ședință de îndată, joi 10 august, chiar în timp ce reprezentanții DNA și DGA au descins la SC LDP Reiser SA. Ordinea de zi a cuprins cinci proiecte de hotărâre dar niciunul cu caracter de urgență.

Scopul acestei ședințe convocată intempestiv a fost, de fapt, votarea proiectului nr. 3 de pe ordinea de zi, privind aprobarea tarifelor aferente activităților din sfera Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân, concesionat societății Reiser SA.

După aproape cinci luni, ce să vezi, cei de la Reiser au constatat că au s-au strecurat erori determinate de omiterea înregistrării unor elemente de cheltuieli la fundamentarea tarifelor aprobate în luna martie, anul curent.

Așadar, a fost nevoie de majorarea tarifelor cu 10-20%, cu excepția tarifului de revendicare a câinilor, care a scăzut de la 437 lei fără TVA, la 319 lei fără TVA. În schimb, au fost introduse alte două noi tarife, respectiv tariful pentru prinderea câinilor cu cușca (435 lei cu TVA) și tariful de prindere cu plasa (426 lei cu TVA).

În cadrul proiectului menționat, fără nicio legătură cu acesta, într-o anexă, a fost prezentat consilierilor, chipurile ca notă de fundamentare, organigrama Reiser, statul de funcții și deciziile de majorare a salariilor directorilor.

De fapt, aceste documente ar fi fost atașate pentru a fi cunoscute și votate de consilieri, lucru care s-a și întâmplat. Doar consilierii Bogdan Sârbu și Gabriela Plăcintă nu au dorit să-și dea votul.

Aceste documente au fost, de fapt, solicitate în repetate rânduri, chiar de la începutul anului, de către consilierul independent Bogdan Sârbu în plenul ședințelor de consiliu, dar ele nu au fost prezentate Consiliului Local și nici postate pe site-ul Reiser, așa cum s-a întâmplat și cu hotărârile CA  și AGA ale acestei societăți.

De fapt, toate aceste documente trebuiau să treacă prin Consiliul Local de multă vreme, printr-un proiect de sine stătător și nu într-o anexă atașată la un proiect introdus în disperare, în ultima clipă.

SC Reiser SA dovedește pe zi ce trece o lipsă de coerență în desfășurarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân și o totală lipsă de transparență chiar față de Consiliul Local, în subordinea căruia se află.

Daniel Buzamăt vrea să-și facă ordine în hârtii pentru a avea siguranța că Primăria îi va deconta serviciile prestate pentru gestionarea câinilor fără stăpân și pentru a nu fi prins pe picior greșit de către organele de control.

Pentru că medicul veterinar de la padoc refuză să însoțească echipa de hingheri care folosesc arma cu tranchilizant, SC Reiser a găsit alternativa prinderii câinilor cu cușca și cu plasa. Conducerea societății nu și-a făcut temele la timp și acum este asaltată de probleme care frizează ilegalitatea.

Cea mai mare problemă cu care se confruntă Serviciul de gestionare a câinilor este cea a cabinetului veterinar de la padoc, în sensul că acesta este al fostul concesionar, care refuză rezilierea contractului.

Nu știm cum va fi rezolvată această problemă, pentru că neexistând la padoc un cabinet veterinar autorizat de Colegiul Medicilor Veterinari, medicul actual nu poate fi plătit de municipalitate pentru intervențiile pe care le face (sterilizări, microcipări, vaccinări etc.)

Tocmai din cauza acestor neclarități, actualul medic care își desfășoară activitatea la padoc nu mai dorește să continue. Daniel Buzamăt, managerul SC Reiser, a luat legătura, zilele trecute, cu medicul veterinar al celor două ONG-uri care se ocupă de protecția animalelor la Bârlad, dar acesta a refuzat categoric colaborarea, manifestându-și disponibilitatea doar pentru a steriliza câinii de la padocul public.

Doar că Raiser are nevoie de un medic veterinar care să aibă contract și să efectueze toate intervențiile.

Situația este critică și singura soluție pare a fi doar internalizarea de către Primărie a Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân. Dacă Primăria ar avea propriul serviciu, nu ar fi obligată de lege să aibă un cabinet veterinar autorizat, ci doar un spațiu amenajat, în care să-și poată desfășura activitatea un medic cu care să încheie un contract de colaborare pe persoană fizică.

Rămâne ca managerul SC Resier să se descurce, astfel încât deconturile de la Primărie să poată fi făcute în condiții de legalitate. Lucrul acesta ar trebui să se reflecte și în documentele întocmite la padoc, care abia zilele acestea se pare că au fost puse cât de cât în ordine și aduse cât de cât la zi.

De mai bine de o săptămână, angajații Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân nu au mai fost pe teren la prins patrupede. Numărul câinilor de pe străzile Bârladului crește de la zi la zi, invers proporțional cu numărul câinilor sterilizați.

Deși Reiser are obligația de a steriliza câteva zeci de câini cu stăpân pe lună, acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Nici Primăria nu a manifestat receptivitate față de solicitarea ONG-urilor de a organiza o campanie de sterilizare pe 8 și 9 august, invocând un argument neverosimil, când în realitate este vorba de orgolii politice.

În loc să sterilizeze câinii din Bârlad, ONG-urile, în lipsa unei reacții pozitive din partea Primăriei Bârlad, au ales să organizeze campania în Bogdănești, Huși și Bălteni, unde au sterilizat 300 de animale.  

- Advertisement -spot_img

Alte articole

3 COMENTARII

  1. Tarife pentru care servicii de ecarisaj?Barladul colcăie de câini fără stăpân,ne interesează doar niste tarife pentru servicii inexistente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE