În urma fenomenelor meteorologice periculoase din această seară, pompierii militari din județul Vaslui au fost solicitați să intervină șase l localități, în general, pentru degajarea acoperișurilor luate de vânt, precum și a arborilor prăbușiți pe șosea ori locuințe. Astfel, în municipiul Vaslui, pompierii au intervenit pentru degajarea acoperișului unui restaurant, acoperiș care a fost purtat de vânt peste 100 metri.
O parte din acoperiș a căzut peste o benzinărie, dărâmând un dieseltank și fisurând un rezervor încărcat cu trei tone de GPL. De asemena, acoperișul căzut în perimetrul benzinăriei a avariat un autoturism și un stand selfwash.
Cealaltă parte a acoperișului a căzut peste un autobuz în care se aflau patru persoane. Persoanele aflate în interiorul mijlocului de transport în comun au fost evaluate, însă doar două dintre acestea au avut nevoie de prim ajutor. Ulterior, conducătorul autovehiculului și un pasager au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
De asemenea, în municipiul Vaslui, pompierii au intervenit pentru degajarea altor două acoperișuri, dar și pentru degajarea unor arbori care au blocat traficul pe străzile Castanilor, Vasile Alecsandri, Ioanesei Adrian, Mareșal Constantin Prezan, Decebal, Ștefan cel Mare și strada Traian.
Pompierii au fost solicitați să intervină și în localitățile Mărășeni, Ivănești, Huși, Buhăiești și Vinețești, pentru degajare unor arbori căzuți pe carosabil.
Vântul puternic a doborât structura de lemn din jurul statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare, aflată în reabilitare, de pe raza localității Băcăoani. De asemenea, în zona Mărul de Aur, un copac doborât de furtună, pe șosea, a fost cauza producerii unui accident în lanț, în care au fost implicate trei autoturisme.










