Important pentru pacienții din Bârlad și comunele limitrofe, diagnosticați cu afecțiuni oncologice și neluați în evidență de un medic! Aceștia vor trebui să se adreseze, până pe 1 septembrie, unor clinici private, spitalului public din Vaslui sau altor spitale din țară.
De îndată ce vor fi luați în evidență și medicul oncolog le va prescrie o schemă de tratament, pacienții se vor putea adresa Spitalului „Elena Beldiman”, respectiv Secției Oncologie, unde vor putea beneficia de ședințele de chimioterapie în regim de spitalizare de zi sau continuă.
Această situație este cauzată de faptul că medicul oncolog Ionela Miron, de la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman”, nu mai are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Vaslui pentru ambulatoriu.
Dr. Ionela Miron lucrează de la 1 iulie cu jumătate de normă și se va ocupa doar de pacienții internați în secția Oncologie.
„Doamna dr. Miron are domiciliul în Iași, unde se află și familia d-sale, în toti acești trei ani făcând naveta zilnic (cu trenul sau mașina personală) la spitalul nostru.
În scopul reîntregirii familiei, d-na dr. Miron a anunțat conducerea asupra intențiilor sale, fiind de acord să asigure o jumătate de normă pentru continuitatea serviciilor în sprijinul pacienților oncologici.
Ca urmare a indisponibilității de medici in specialitatea oncologie, in perioada 1 iulie – 1 septembrie 2023, serviciile de oncologie oferite de spitalul nostru se vor derula dupa cum urmeaza:
- Compartimentul de oncologie din structura spitalului asigura ingrijirile specifice in sistem de spitalizare continua si de zi in scopul sustinerii tratamentului specific pacientilor oncologici aflati in evidenta
- Cabinetul de oncologie din structura spitalului nu va mai putea asigura si consultatiile pentru luarea in evidenta a cazurilor noi oncologice. Astfel ca, aceste cazuri se vor adresa catre alte cabinete de oncologie din judet sau din afara judetului pentru luarea in evidenta.
În aceste condiții, compartimentul de oncologie din structura spitalului va asigura servicii de spitalizare continua si de zi pentru pacienții din evidenta.
Programarea pentru serviciile de spitalizare continua si de zi in scopul administrării tratamentului chimioterapic si/sau nespecific se realizează prin cabinetul de oncologie, direct sau telefonic. Pacienții se vor prezenta fie cu bilet de trimitere de la medicul de familie, fie cu bilet de trimitere de la un medic oncolog, fie cu scrisoarea medicala eliberată la ultima internare.”, a declarat managerul Ciprian Feraru, pentru Puls24.ro.
Managerul Spitalului „Elena Beldiman” a mai menționat că în schema de personal a compartimentului de oncologie cu 15 paturi figurează 3 posturi de medici normate, ocupate doar fiind două: dna dr. Miron Amarghioalei Ionela si un medic rezident anul IV), respectiv un post de medic vacant înființat in luna mai a anului curent.
Ciprian Feraru speră ca până la 1 septembrie, situația să se reglementeze, astfel încât pacienții oncologici să fie consultați în ambulatoriul Spitalului „Elena Beldiman” pentru luarea în evidență a cazurilor noi.
„Vă asiguram că recrutarea de medici oncologi, și nu numai, în echipa de specialiști a spitalului reprezintă o preocupare permanentă. Mulțumim tuturor colegilor care ajută la diseminarea nevoii de medici în rândul colegilor rezidenți, în dorință de a acoperi toate specialitățile medicale.”, a mai adăugat managerul Ciprian Feraru.









mai primarel,tu citesti stirile,stii ce se intimpla in orasul asta,,,,menegerul spitalului va avea cancer ,menegerul pietii din barlad are gagica cu care vrea sa imparta cascavalu la bilci ,trotuare impracticabile tot timpul anului din cauza inclinatiei necorespunzatoare ,sevicii catre populatie proaste in primarie ,ALA un serviciu prost administrat,etc…cum te prinde somnul….rusineeeeee