Luca Constantinciu a câștigat locul I la Cupa „Corneliu Idu” de la Mamaia

Cele mai citite

- Advertisement -

Tenismenul bârlădean Luca Constantinciu a dovedit din nou că se numără printre cei mai buni jucători din țară, la categoria 14 ani. Luca a reușit să câștige locul I la Cupa „Corneliu Idu”, desfășurată la Mamaia, în perioada 15-20 iulie.

Talentatul tenismen, antrenat de Mihaela Munteanu (antrenor principal) și Balaur Marian (antrenor secund), a câștigat finala în fața lui Andrei Timaru, din Constanța, după un meci epuizant, de trei ore și zece minute.

Condițiile de joc au fost extrem de dificile, trei dintre jucători au abandonând meciurile din cauza temperaturilor ridicate și a accidentărilor.

Luca Constantinciu a participat la acest turneu de categoria I, al doilea turneu ca valoare, după cel de categorie A, alături de alți 12 jucători băieți în vârstă de 14 ani, dovedind că a fost cel mai bun.

Tenismenul bârlădean a fost singurul jucător din zona Moldovei, cei mai mulți fiind din Constanța.

Turneul s-a jucat la Mamaia, la baza Idu, acolo unde s-a pregătit în perioada junioratului Simona Halep. Regretatul Corneliu Idu a fost unul dintre oamenii care au stat în spatele carierelor fulminante ale Simonei Halep și a lui Horia Tecău.

Idu a dezvoltat unul dintre cele mai mari cluburi de tenis din România și a susținut parcursul sportiv al Simonei Halep până la vârsta de 16 ani.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE