Inspectorii de muncă din cadrul ITM Vaslui au desfăşurat în luna aprilie 2023 activităţi specifice urmărind respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă.
Activitatea zilnică a inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate, zilnic, către Inspecţia Muncii.
Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Vaslui, în activitatea de control, au fost următoarele:
În domeniul relaţiilor de muncă:
În luna aprilie, în domeniul relațiilor de muncă la nivelul județului Vaslui au fost efectuate un număr de 88 controale care au avut ca obiectiv principal identificarea muncii nedeclarate în toate formele ei.
În urma verificărilor au fost sancționați 16 angajatori, fiind aplicate 21 sancțiuni contravenționale. Valoarea totală a amenzilor in luna aprilie este 67.000 lei. Pentru neconformitățile constatate au fost dispuse 247 de măsuri de intrare în legalitate.
În luna aprilie au fost sancţionati pentru muncă nedeclarată, un numar de 2 angajatori fiind identificate 2 persoane care prestau muncă nedeclarată. Pentru persoanele identificate că prestau muncă nedeclarată, angajatorilor le-au fost aplicate amenzi în valoare de 20.000 lei pentru fiecare persoană, valoarea totală a amenzilor pentru munca nedeclarată în luna aprilie fiind de 40.000 lei.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
In luna aprilie 2023, inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă au efectuat vizite de inspectie la 57 de angajatori şi au încheiat 46 de procese verbale de control.
In urma vizitelor de inspecţie efectuate de către inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă, în luna aprilie 2023 au fost constatate 122 de neconformităţi.
Pentru neregulile constatate au fost sanctionaţi un număr de 41 de angajatori, fiind aplicate 122 de sancţiuni contravenţionale.
In luna aprilie 2023 au fost comunicate de angajatori, un număr de 5 evenimente, în care au fost implicaţi lucrători urmând a fi finalizate cercetări în vederea stabilirii caracterului lor.
„Având în vedere gradul ridicat şi pericolul social cu privire la folosirea persoanelor care desfăşoară activitate fără respectarea prevederilor legale în vigoare, Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare, fără încheierea şi transmiterea contractelor de muncă anterior începerii activităţii, precum şi nerespectarea prevederilor şomajului tehnic şi prestarea activităţii în această perioadă, I.T.M. Vaslui va desfăşura în continuare controale pentru identificarea şi combaterea muncii nedeclarate.”, a declarat Gheorghe Chirvase, inspector șef al ITM Vaslui.








