Șanse mari de a ocupa un post pe perioadă nedeterminată, pentru 47 de salariați ai Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” care au fost angajați pe perioadă determinată, în timpul stării de alertă. Comisia de Muncă și Protecție Socială din cadrul Camerei Deputaților a dezbătut proiectul de lege cu privire la această categorie de salariați și urmează ca acesta să fie supus votului Parlamentului în următoarea perioadă, Camera Deputaților fiind forul decizional.
Dacă proiectul inițiat de deputații Adrian Solomon și Eduard Popica va deveni lege, atunci celor 47 de angajați li se vor încheia contracte pe perioadă nedeterminată.
Este vorba despre un medic la secția Psihiatrie, șase asistenți medicali la CPU, trei asistenți medicali la secția Boli Interne, doi la secția Chirurgie, doi la Ortopedie, trei la Boli Infecțioase, patru la ATI, doi infirmieri la Boli Interne, un infirmier și un îngrijitor la Chirurgie, un infirmier și un îngrijitor la Ortopedie, trei infirmieri la Boli Infecțioase și patru la ATI.
Alături de aceștia au mai fost angajați pe perioada stării de alertă și cinci brancardieri la Pneumologie, un muncitor necalificat, trei registratori la CPU, un șofer, doi magaziner și un zugrav la Serviciul Aprovizionare.
Angajarea personalului medical și auxiliar s-a făcut în baza unor contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, contracte ce vor expira, conform Legii 55/2020, în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă.
Dacă starea de alertă va fi ridicată pe 7 martie, așa cum se preconizează, iar proiectul deputaților bârlădeni va deveni lege, acestor salariați va trebui să li se încheie contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, până pe 7 aprilie.
Dintre cei 47 de angajați, cei nouă de la CPU vor fi plătiți de Ministerul Sănătății, iar restul, din bugetul spitalului. Rămâne de văzut dacă spitalele vor primi sume suplimentare pentru plata acestor salariați sau nu, de îndată ce vor apărea normele de aplicare a legii.
La Spitalul „Elena Beldiman”, din 1.270 de posturi sunt bugetate 999 și sunt ocupate 980 de posturi.








