Șoferii camioanelor vor plăti taxă la intrarea în Bârlad. Propunerile consilierilor din opoziție au fost respinse

Cele mai citite

- Advertisement -

Modificarea și completarea Regulamentului de organizare a traficului autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone în municipiul Bârlad a fost aprobată miercuri în ședința Consiliului Local. Conform acestei hotărâri a legislativului local, conducătorii mașinilor de peste 3,5 tone vor trebui să plătească la intrarea în oraș o taxă (autorizație de acces).

Conform acestei hotărâri, nu constituie autorizație de acces chitanța care se face ulterior opririi în trafic și constatării faptei de către agentul Poliției Locale. Proiectul de hotărâre a trecut cu votul majorității consilierilor, dar nu fără unele comentarii din partea consilierilor din opoziție.

Primarul Dumitru Boroș, în calitate de inițiator al proiectului, a explicat că starea drumurilor trebuie menținută optimă și că odată cu construirea variantei ocolitoare, mașinile de mare tonaj vor trebui să o folosească pentru descongestionarea traficului, dar și pentru protejarea drumurilor din oraș.

Însă, mașinile de mare tonaj intră în Bârlad pentru a aproviziona cu marfă diverse societăți, iar această cheltuială va fi suportată de firmele de transport și ulterior de clienți, prin majorarea prețului la raft.

Consilierul USR dr. Ovidiu Ciobotaru a intervenit, venind cu o propunere privind modul de plată pentru mașinile de mare tonaj care tranzitează orașul, dar și pentru mașinile de acest fel aparținând firmelor bârlădene.

„Cred că scopul ar trebui să fie încasarea taxei și nu amendarea conducătorilor auto. Eu propun ca cei care tranzitează orașul cu vehicule de mare tonaj să poată plăti această autorizație de acces în termen de 24 de ore, exact cum se întâmplă cu taxa de pod sau rovinieta. Poate, din motive obiective nu pot achita înainte sau când intră în oraș, așa că ar fi bine să o poată achita în câteva ore. Cu ajutorul camerelor vor putea fi urmăriți, iar cei care în decurs de 24 de ore nu achită, să fie amendați. Cred că așa este civilizat și, în plus, această variantă nu ar implica prezența pe străzi a polițiștilor locali, care și așa sunt foarte puțini la nivel de oraș.”, a precizat consilierul Ovidiu Ciobotaru.

Acesta a insistat de asemenea pentru scutirea de la taxă a firmelor care își desfășoară activitatea în oraș, cu sediul în Bârlad și care plătesc taxe și impozite la bugetul local, deloc mici. Primarul Boroș i-a răspuns că de deja a fost făcut un amendament, lunile trecute, prin care acestora li s-a făcut o reducere de 60% a taxei.

Consilierul Ovidiu Ciobotaru i-a amintit edilului că înainte de aprobarea acestei taxe, în iarnă, a propus ca firmele bârlădene să fie scutite 100% de această taxă care le împovărează și mai mult.

Cum proiectele sunt aprobate cu votul majorității consilierilor, propunerile consilierului USR Ovidiu Ciobotaru, susținute și de liberalul Traian Petcu, nu fost luate în considerare. Prin urmare, toți cei care intră în oraș cu mașini de mare tonaj vor trebui să achite autorizația de acces, în funcție de durata tranzitării orașului, cu precizarea că firmelor bârlădene li se va aplica o reducere de 60%.

Iată care sunt cuantumurile taxelor de acces în municipiul Bârlad:

Zona A (străzi centrale):

  • Pentru autovehicule cu masa între 3,5 – 7,5 t, tariful este de 25 lei/zi, 250 lei/lună, 2.000 lei/an;
  • Pentru autovehicule cu masa între 7,5 – 16 t, taxele sunt: 50 lei/zi, 500 lei/lună, 3.500 lei pe an;
  • Pentru autovehicule cu masa între 16 – 26 t, taxele sunt: 80 lei/zi, 800 lei/lună, 4.000 lei/an;
  • Pentru autovehicule cu masa între 26 – 40 t, taxele sunt: 150 lei/zi, 1.500 lei/lună, 6.000 lei/an;
  • Pentru autovehicule cu masa mai mare de 40 t, taxele sunt: 250 lei/zi, 2.500 lei/lună, 12.000 lei/an;

Zona B

  • Pentru autovehicule cu masa între 3,5 – 7,5 t, tariful este de 20 lei/zi, 200 lei/lună, 1.600 lei/an;
  • Pentru autovehicule cu masa între 7,5 – 16 t, tariful este de 40 lei/zi, 400 lei/lună, 2.800 lei/an;
  • Pentru autovehicule cu masa între 16 – 26 tone, taxa este 64 lei/zi, 640 lei/lună, 3.200 lei/an;
  • Pentru autovehicule cu masa între 26 – 40 t, taxa este de 120 lei/zi, 1.200 lei/lună, 4.800 lei/an;
  • Pentru autovehiculele cu masa peste 40 t, taxa este 200 lei/zi, 2.000 lei/lună, 9.600 lei/an.
- Advertisement -spot_img

Alte articole

1 COMENTARIU

  1. Uite asa,eu sunt dispecer locuiesc in Barlad,am si cinci camioane,mi am mutat camioanele la tara,si expre nu mai iau curse cu descarcare in Barlad,special pt asta,desi deduc taxa de libera trecere,nu vreau sa mai descarc la Barlad,din cauza acestor taxe nesimtite.
    La parcarile cu plata,mai mult costa sa platiti salariile la neicanimeni ăia de la parcari,decat parcarea in sine 2 lei/h.
    Si asa suntem sufocati de taxe peste taxe,impozite,tva,dividente,rovinete,salarii,asigurati…si voi nu ne oferiti nimic.Stiti doar taxe,taxe ,taxe.Ati sufocat lumea cu atatea TAXE.LASATI NE SA TRĂIM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE