Șacalul care a atacat o femeie în Oltenești era turbat. Autoritățile au impus restricții în șase comune

Cele mai citite

- Advertisement -

Cazul femeii de 41 de ani atacate de un șacal, luni dimineață, în localitatea Oltenești, Vaslui, a intrat într-o nouă etapă după ce autoritățile sanitar-veterinare au confirmat că animalul era infectat cu virusul rabic. Femeia a fost mușcată în timp ce se deplasa pe un drum public, iar localnicii au intervenit pentru a o ajuta. Victima a fost preluată de un echipaj SAJ și transportată la Spitalul Municipal Huși.

Primele analize efectuate la Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui au indicat prezența antigenului viral rabic în proba recoltată de la șacalul ucis în Oltenești. Rezultatul a fost ulterior confirmat de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, printr-o analiză efectuată la 11 august.

În aceste condiții, Centrul Local de Combatere a Bolilor transmisibile ale animalelor și a zoonozelor din județul Vaslui s-a întrunit în ședință extraordinară și a aprobat un plan de măsuri pentru gestionarea focarului de rabie.

Potrivit documentului adoptat de autorități, a fost stabilită o zonă infectată care cuprinde teritorii din șase comune: Oltenești, Crețești, Tătărăni, Hoceni, Albești și Muntenii de Jos. În această zonă intră mai multe sate, inclusiv Oltenești, Târzii, Pâhna, Zgura, Curteni și Vinețești.

Una dintre primele măsuri dispuse este vaccinarea antirabică de completare a câinilor și pisicilor, cu vaccin care să asigure o perioadă de protecție de minimum 24 de luni. Autoritățile au dispus și supravegherea și limitarea circulației animalelor de companie pe perioada restricțiilor sanitare veterinare.

În același timp, administrațiile locale din zona infectată trebuie să ia măsuri pentru evaluarea populației de câini fără stăpân, capturarea, sterilizarea și vaccinarea antirabică a acestora. Aceste acțiuni trebuie desfășurate imediat și permanent, până la ridicarea restricțiilor, termenul indicat în plan fiind 9 septembrie 2026.

Până atunci, în localitățile aflate în zona infectată este interzisă organizarea târgurilor de animale, a aglomerărilor de animale și a expozițiilor de animale.

Șacalii și vulpile, monitorizați în zona afectată

Măsuri speciale au fost stabilite și pentru fondurile cinegetice din zona infectată. Gestionarii acestora trebuie să evalueze populațiile de animale sălbatice, să intensifice supravegherea și să trimită la laborator cadavrele animalelor receptive găsite moarte sau ucise, pentru testare.

Planul prevede și organizarea unor acțiuni de vânătoare pentru șacal și vulpe, iar exemplarele care prezintă modificări de comportament trebuie identificate și ucise. Măsurile sunt valabile până la 9 septembrie 2026, potrivit documentului Prefecturii.

Ce se întâmplă cu persoanele expuse

Direcția de Sănătate Publică Vaslui trebuie să identifice și să monitorizeze toate persoanele care au fost mușcate, zgâriate sau au intrat în contact cu saliva ori țesuturile unor animale suspecte de rabie. Acestea trebuie trimise la centrele antirabice pentru profilaxie post-expunere.

Planul prevede asigurarea tratamentului antirabic post-expunere, inclusiv vaccin și ser antirabic, precum și monitorizarea respectării schemei de vaccinare. Autoritățile sanitare trebuie, de asemenea, să deruleze acțiuni de informare a populației cu privire la pericolul rabiei, conduita în cazul unei mușcături și necesitatea prezentării pentru profilaxie post-expunere.

Astfel, atacul de la Oltenești, prezentat inițial ca un incident provocat de un animal sălbatic, s-a transformat într-un caz confirmat de rabie, determinând instituirea unor restricții și măsuri de supraveghere pe o arie extinsă din județul Vaslui.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE