S-au preluat bunurile de la SC Reiser, așa că Serviciul de Reparații și Întreținere Străzi din cadrul Primăriei Bârlad poate să treacă la treabă. Lichidatorul a predat, săptămâna trecută, prin proces verbal, bunurile societății, inclusiv utilajele, către Consiliul Local. Însă, consilierii habar nu aveau, au aflat întâmplător și nu toți, despre această predare-primire. Singurul dintre consilierii locali care a participat a fost viceprimarul Florin Palade.
Consiliul Local Municipal Bârlad este unicul acționar al SC Reiser și normal ar fi fost ca predarea să se facă de către o comisie, fie stabilită de consilierii locali, fie de primar, dacă ar fi fost desemnat să o constituie. Și în acest ultim caz, comisia ar fi trebuia să fie supusă votului consilierilor.
Această atitudine a edilului confirmă pentru a nu știm câta oară faptul că Dumitru Boroș ignoră că orașul este condus de Consiliul Local, adică de legislativ, iar primarul reprezintă executivul, cel care pune în aplicare ce hotărăște Consiliul Local. În schimb, primarul își amintește de consilieri atunci când este interesat să-i treacă proiectele inițiate de el.
Trecând peste această situație care întărește convingerea că Boroș nu pune prea mare preț pe consilierii locali, utilajele de la SC Reiser pot fi folosite fără povara închirierii, de care se plângea edilul șef în ultimele luni.
De acum încolo, echipele de la nou înființatul Serviciu de Reparații și Întreținere Străzi pot lucra cu spor și să execute lucrări de calitate. Întreg orașul are nevoie de astfel de lucrări, indiferent că vorbim de străzi centrale sau mărginașe, de alei între blocuri sau de punctele gospodărești care nu au mai fost betonate sau reparate de ani de zile.
Preluarea bunurilor de la lichidatorul SC Reiser este un lucru bun, dar acest aspect nu are nicio legătură cu demersurile pe care câțiva consilieri le vor face în perioada următoare.
După depunerea de către lichidator a raportului de lichidare la Registrul Comerțului, acesta urmează a fi publicat în Monitorul Oficial. Dacă în 30 de zile raportul nu este contestat, documentul este aprobat tacit.
Dar acest lucru nu se va întâmpla, pentru că unii consilieri locali vor contesta raportul în instanță, întrucât aceștia consideră că documentul conține nereguli grave, abateri de la legislație, unele cu iz penal.
















