O amplă acțiune de control a fost desfășurată, miercuri, 23 septembrie, în zona unităților de învățământ din municipiul Bârlad. Polițiștii au urmărit, printre altele, identificarea elevilor care absentează de la cursuri, prevenirea delincvenței juvenile și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise.
Acțiunea a fost organizată de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și ai Biroului Județean de Poliție Transporturi Vaslui, cu sprijinul jandarmilor vasluieni și al polițiștilor locali din Bârlad.
Verificările au vizat 12 unități de învățământ, precum și zonele din proximitatea acestora. În timpul raziei, oamenii legii au legitimat peste 120 de persoane, dintre care mai mult de 60 erau elevi.
29 de elevi, găsiți în afara școlii în timpul cursurilor
Unul dintre obiectivele principale ale acțiunii a fost combaterea absenteismului școlar. Polițiștii au identificat 29 de elevi care absentau de la ore, aceștia fiind îndrumați să se întoarcă în sălile de curs. Situația urmează să fie comunicată unităților de învățământ din care fac parte elevii, pentru luarea măsurilor care se impun.
La acțiune au participat polițiști din structurile de siguranță școlară, prevenirea criminalității, ordine publică, rutieră, investigarea criminalității economice și criminalistică, inclusiv un echipaj canin.
Verificările au urmărit și prevenirea faptelor de violență în apropierea școlilor, precum și combaterea traficului și consumului de droguri.
Controale la 15 agenți economici
Polițiștii au verificat și 15 agenți economici aflați în vecinătatea unităților de învățământ. Au fost vizate inclusiv localuri de alimentație publică de tip cafe-bar și săli cu jocuri electronice.
Oamenii legii au urmărit respectarea regulilor privind comercializarea băuturilor alcoolice și a produselor din tutun, dar și prevenirea accesului minorilor la jocurile de noroc.
În urma acțiunii au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, dintre care 15 au fost avertismente, pentru încălcarea unor prevederi legale.
Polițiștii recomandă părinților să fie atenți la comportamentul copiilor
IPJ Vaslui le recomandă părinților să urmărească permanent situația școlară a copiilor și să discute cu aceștia despre modul în care își petrec timpul la școală. Polițiștii îi sfătuiesc, de asemenea, să fie atenți la eventualele schimbări negative de comportament și să încerce să cunoască anturajul copiilor și familiile prietenilor acestora.
Elevii sunt sfătuiți să fie atenți la persoanele cu care se împrietenesc, să evite conflictele și provocările și să solicite ajutorul unui adult atunci când sunt amenințați sau obligați să facă lucruri cu care nu sunt de acord.
Totodată, polițiștii atrag atenția asupra riscurilor asociate consumului de droguri și alcool și le recomandă tinerilor să discute cu părinții despre situațiile cu care se confruntă.
Reprezentanții IPJ Vaslui anunță că astfel de acțiuni vor continua, în sistem integrat, în întreg județul, cu scopul prevenirii și combaterii faptelor antisociale și al menținerii unui climat de siguranță în mediul școlar.