- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
luni, 13 ianuarie 2025
luni, 13 ianuarie 2025
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Primarul Boroș, confruntat cu disciplina de partid din PSD

Cele mai citite

- Advertisement -

Disciplina de partid trebuie respectată. Primarul Dumitru Boroș, intrat de zece luni în PSD și câștigător al unui nou mandat, din partea social-democraților de astă dată, începe să experimenteze ce înseamnă subordonarea politică fără crâcneală.

S-a văzut asta joi, în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal, când membrii legislativului local au respins Proiectul de Hotărâre nr. 6, inițiat chiar de către primarul Boroș.

Proiectul se referea la obținerea autorizației de construire pentru schimbarea destinației din locuință în spațiu prestări servicii, având ca obiect de activitate agenție de pariuri sportive. Imobilul respectiv este situat în strada Petru Rareș nr. 5 bis, la o distanță de câteva sute de metri de Liceul Tehnologic „Petru Rareș”.

Proiectul ar fi putut să treacă, pentru că există o hotărâre de Consiliu care permite existența unor astfel de agenții la o distanță mai mare de 50 m de unitățile școlare.

Proiectul a primit avizul tuturor comisiilor de specialitate, cu excepția comisiei juridice. Ar fi putut să treacă pentru că a fost destul de bine fundamentat, însă a fost invocată o propunere legislativă ce urmează să fie aprobată în Camera Deputaților.

Acest act normativ prevede ca astfel de agenții să nu fie amplasate la o distanță mai mică de 300 m de unitățile școlare. Acest motiv a fost doar un pretext, pentru ca solicitantul să nu primească aviz de construire, motivul real fiind că Boroș a primit ordin de la șeful său de partid ca acest proiect de hotărâre să nu treacă.

Pentru a da credibilitate motivului invocat, trei consilieri PSD, Florin Ferlovici, Carmen Dima și Andrei Huiban, au intervenit, aducând drept argumente pentru respingerea proiectului aspecte legate nu doar de legalitate, ci și de moralitate și educație.

Liceul Tehnologic „Petru Rareș” se află la câteva sute de metri, posibil chiar mai mult de 300, față de locația unde se dorea înființarea agenției de pariuri. Dar cum în partid nu se discută, ci se execută, Dumitru Boroș a trebuit să servească prăjitura casei, „Taci și înghite”.

Realitatea este că, la câte săli de jocuri de noroc și de pariuri sunt în Bârlad, o astfel de agenție situată între Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” și Liceul Tehnologic „Petru Rareș” ar fi fost total nepotrivită.

Dacă proiectul referitor la construirea unei clădiri pe strada Petru Rareș, unde să funcționeze o agenție de pariuri a fost respins, un alt proiect, cel cu numărul 10, a fost retras de pe ordinea de zi. Este a doua oară când acest proiect inițiat de Dumitru Boroș este retras, în ciuda faptului că edilul încearcă din răsputeri să convingă consilierii să-l voteze.

Este vorba de proiectul privind vânzarea prin licitație publică a unor terenuri aparținând domeniului privat al municipiului Bârlad. Mai exact, șase terenuri sunt propuse pentru vânzare, trei în strada Republicii, unul în strada Mihai Eminescu, unul în strada Garofiței și unul situat în strada Vasile Goldiș. Acest proiect va trece când și dacă va vrea șeful politic al primarului social-democrat, Dumitru Boroș.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

7 COMENTARII

  1. Mai slab la minte ca Boroș nu am văzut, după ce la făcut albie de porci Solomon, de era pe turta lui putea candida independent, de ce îi este frică, oricum îl execută PSD.

    • Candidand pentru psd a castigat ca primar dar a pierdut ca om. Niciodata nu-i va convinge pe oamenii care au crezut in el ca a trecut la psd pentru binele orasului. Daca ar fi fost un om puternic putea obtine ce voia pentru oras ca independent. Dar este slab, nu se poate impune fara sprijinul unor persoane influente.

  2. Atenție ce autorizați a se construi, în zona de blocuri deja îngrămădite, K1, K2, K3, LIREI, ne sufocați și ne luați dreptul de a fi ajutați în caz de nevoie. Vrem spații verzi, bănci și locuri de joaca. Nu ați concesionat terenuri pt n generații!

  3. Cu tot respectul pentru BOUROS trebuie sa recunoastem ca a fost crescut intro o cireada in care a avut relatii cu mai multe juninci si nu stie sa respecte disciplina de partid.. In prezent are apucaturi de satrap… viseaza sa construiasca o piramuda in care sa fie mumificat la fel ca faraonul.. Tutankhamon…

  4. Nesimtiti… stau degeaba prin birourile respective . ( nu generalizez )
    asteptam niste acte de 3 saptamani, deja am intrat in a 4-a saptamana !

  5. Nesimtiti ..este.. putin spus.,..este revoltator ca unii functionari ..nu isi fac datoria dar ..pentru ei este ..ceva normal ..ca timpul trece si leafa..merge.. Noi suntem vinovati ..ca am ales..si asta culegem..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE