Permutările continuă la Primăria Bârlad. Angheluță se întoarce, ca șef de serviciu

Cele mai citite

- Advertisement -

Baletul rotirii cadrelor din Primăria Bârlad continuă, pe aceeași melodie. După zece luni în care Liviu Angheluță, fostul director economic al Primăriei Bârlad, a lucrat ca inspector la Evidența Persoanelor, acesta va fi readus în Primărie, cu un salariu ceva mai mare, de șef de serviciu, post pe care îl va ocupa timp de șase luni, probabil până la organizarea concursului.

Liviu Agheluță va fi șeful Serviciului Executări Silite, ocupat până de curând de Sorin Ciobanu, care a fost transferat pe postul de șef al Serviciului Birou Unic.

Angheluță plecase din fruntea direcției economice în urma unor disensiuni cu primarul Boroș, numai că între timp postul a fost scos la concurs și câștigat de Cristian Boboc, reîntors de la Curtea de Conturi.

Se pare că și soția acestuia, momentan directoare la Serviciul Achiziții de Spitalul „Elena Beldiman”, vrea să-și schimbe locul de muncă și să lucreze la Primărie. Postul pe care l-ar viza este cel de director tehnic, rămas liber după ieșirea la pensie a lui Cezar Chiper.

Doamna este economist, nu inginer, dar acest aspect nu pare a fi un impediment pentru primar, de a o aduce la conducerea acestei direcții deosebit de importante pentru investițiile viitoare sau care vor fi recepționate în curând.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE