Ca nuca-n perete, dar perfect în logica administrației Boroș. Primarul Dumitru Boroș s-a gândit, probabil, îndelung și a ajuns la concluzia că, pentru a conduce un club sportiv, experiența în sport nu este neapărat o condiție. Așa că, dintre toate variantele posibile, a ales un profesor de istorie, cu ceva cursuri de biblioteconomie.
Cristina Vizitiu a fost promovată temporar în funcția de director executiv al proaspăt înființatului Club Sportiv Municipal Bârlad și va ocupa postul timp de șase luni, până la organizarea concursului. O perioadă suficientă, probabil, pentru ca noua directoare interimară să capete experiența necesară pentru a câștiga, eventual, concursul pe post.
Ieri, la primul meci oficial al clubului, disputat între CSM Bârlad și FC Steaua Urdești (7-1), în cadrul Ligii a V-a, primarul Boroș a ținut să ridice puțin ștacheta protocolului și i s-a adresat Cristinei Vizitiu cu apelativul „doamna președintă”. Nu era doar o formulă de politețe. Potrivit Statutului clubului, directorul este, de drept, și președintele Consiliului de Administrație. Cu alte cuvinte, funcția vine la pachet: director, președinte și, probabil, responsabilă cu descoperirea talentelor sportive încă nedescoperite. Iar financiar, cu un plus de aproximativ 2.000 lei la salariu pentru doamna Vizitiu.
Doamna președintă nu va conduce însă singură. Va avea alături un Consiliu de Administrație format din alți patru membri. Bogdan Buhuș, fost fotbalist în Liga I, și Ciprian Popa, antrenor federal de rugby, au fost desemnați de primarul Boroș, în timp ce Florin Ferlovici și Ana-Maria Vintilă au ajuns în Consiliu ca reprezentanți ai Consiliului Local Bârlad.
Și aici apare întrebarea firească: dacă tot avem la Bârlad sportivi cu rezultate, oameni care cunosc sportul și chiar persoane cu experiență managerială în domeniu, de ce să alegem un om fără pregătire de specialitate și fără o legătură cunoscută cu sportul?
Răspunsul pare să fie unul foarte simplu: pentru că se poate.
Cristina Vizitiu, fostă șefă a bibliotecilor, nu vine din lumea sportului, nu are un parcurs profesional legat de managementul sportiv și nici nu pare să fi avut, până acum, o relație specială cu fenomenul sportiv. În afară, desigur, de momentele în care a înmânat medalii și diplome sportivilor cu performanțe. Ceea ce, în noua logică administrativă, pare să fie o experiență suficient de relevantă pentru a trece direct de la festivitatea de premiere la conducerea unui club sportiv.
Dincolo de ironie, rămâne însă o chestiune cât se poate de serioasă. Bârladul are sportivi, antrenori și oameni care au făcut performanță și care cunosc domeniul din interior. Are inclusiv persoane cu experiență managerială. Cu toate acestea, primarul Boroș a ales pentru conducerea clubului un om fără pregătire de specialitate în sport.
Iar dacă tot vorbim despre criterii de selecție, în cazul Cristinei Vizitiu mai există unul care pare să fi avut o greutate considerabilă: apropierea de primarul Dumitru Boroș.
Doamna Vizitiu face parte din grupul restrâns al colaboratorilor apropiați ai edilului, iar postul de director al CSM Bârlad pare să fi fost unul pe care primarul îl avea pregătit de ceva vreme.
Concursul va veni peste șase luni, dar „Universul” pare să conspire pentru continuitate la conducerea clubului. Până atunci, însă, istoria are șansa să scrie o nouă pagină în sportul bârlădean. Una în care nu este obligatoriu să fi făcut sport pentru a conduce un club sportiv. E suficient să fii în echipa potrivită.
Sa vina DNA-ul sa va ia ca banii din incasarile terenurile de sport se duc in buzunarele voastre cu un tupeu nesimțitor, nici daca ar fi privazate nu s-ar proceda așa de fapt cam asta ai este.
Alegerea,doamnei Cristina,la conducerea clubului CSM Barlad nu are nici o legatura cu sportul,este o alegere din motive sentimentale,domnul Edil se comporta ca un ibovnic,arata ca au o relatie ca intre doi amorezi care se ajuta la nevoie…
Acest website utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experiența ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie.
Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie. Termeni si conditii ˡ
Politica de utilizare Cookie-uri
Ați văzut ce șut are doamna?
Sa vina DNA-ul sa va ia ca banii din incasarile terenurile de sport se duc in buzunarele voastre cu un tupeu nesimțitor, nici daca ar fi privazate nu s-ar proceda așa de fapt cam asta ai este.
Alegerea,doamnei Cristina,la conducerea clubului CSM Barlad nu are nici o legatura cu sportul,este o alegere din motive sentimentale,domnul Edil se comporta ca un ibovnic,arata ca au o relatie ca intre doi amorezi care se ajuta la nevoie…
În sfârșit vin cele 2 tabele sportive, pentru fotbal și rugby, 12.000 lei/bucata.
https://e-licitatie.ro/pub/direct-acquisition/view/122989625