Mielul de Paște poate fi un risc pentru sănătate dacă nu e verificat sanitar-veterinar

Cele mai citite

- Advertisement -

Directorul executiv al DSVSA Vaslui dr. Ponea Mihai, atrage atenția crescătorilor de animale , și în mod special în această perioadă, crescătorilor de ovine că nerespectarea regulilor de sănătate și bunăstare a animalelor, mișcarea necontrolată a animalelor, nerespectarea regulilor generale de igienă, poate avea consecințe grave asupra indemnității teritoriului județului Vaslui, în această perioadă când în țară au apărut focare de Pesta micilor Rumegătoare, iar în țările vecine României evoluează această pandemie cu deosebite efecte economice, Febra aftoasă.

 Deși s-au făcut numeroase comunicate de presă , adrese către asociațiile crescătorilor de ovine și caprine, cât si către primării cu precizarea că acolo unde sunt mulți fermieri/crescători de ovine care doresc să sacrifice mieii, DSVSA Vaslui  acorda derogări , prin care  sacrificarea mieilor se poate realiza și în locuri organizate în condițiile legii și amenajate temporar, în care se asigură supraveghere sanitară veterinara  și în care sunt respectate cerințele generale si specifice de igienă pentru alimente precum si cerintele privind bunăstare animalelor.

De asemenea, în cazul in care exista posibilitatea amenajarii temporare de catre fermieri/ Asociatia Crescatorilor de ovine, în ferme, a unor spatii in care sa poata fi asigurate conditiile de igiena pentru asomarea, taierea si prelucrarea primara (jupuire si eviscerare partiala) a mieilor si iezilor, Asociatia/fermierii,  au  obligatia sa anunțe  DSVSA Vaslui,  in vederea derularii procedurii de autorizare temporara cât si a asigurarii personalului de specialitate pentru supravegherea sanitara veterinara a desfasurarii acestor activitati si controlul sanitar veterinar al animalelor vii si produselor obtinute de la acestea prin solicitare scrisa in vederea eliberarii avizului de functionare temporara.

În acest sens, trebuie să fie asigurate facilități la nivelul exploatației, astfel încât să fie respectate regulile generale și speciale de igienă, cerințele privind bunăstarea animalelor și eliminarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman, astfel încat procesul de sacrificare a mieilor să nu compromită siguranța cărnii și a organelor.

Din păcate unii dintre fermieri aleg să nu respecte aceste cerințe minime prin care puteau autoriza temporar centre de sacrificare, punând astfel în pericol pe lângă indemnitatea teritoriului, siguranța cumparătorilor.

Pe lângă nerespectarea cerințelor minime de igienă, fermierul, cu ,,mândrie” postează filmulețe pe social media!

De asemenea, în cursul zilei de 14.04.2025 s-a semnalat prezența de subproduse și resturi organice provenite de la animale, într-o zona de la ieșirea din municipiul Vaslui, pentru care s-au facut demersuri împreună cu organele abilitate, de identificare a proprietarilor animalelor (unele din pieile aruncate în acea zonă, aveau încă crotalia auriculară!!!!!)  , și s-au demarat controale specifice în exploatațiile de origine, cu scopul de a identifica persoanele care nu respectă restricțiile impuse de situația epidemiologică actuală, și legislația în vigoare.

Dorim să mulțumim, pe această cale domnului primar Lucian Braniște pentru sprijin și colaborare, ajutându-ne în identificarea și eliminarea resturilor de la animale care pe lângă mirosuri de descompunere poate favoriza apariția de boli la animale, cu consecințe economice greu de estimat.”, a declarat dr. Mihai Ponea.

Apel al Directorului Executiv a DSVSA Vaslui dr. Mihai PONEA către Fermieri:

„Fiți informați!

Respectați cerințele de biosecuritate a fermelor dumneavoastră!

 Depistarea şi raportarea la timp a bolii, cât şi respectarea unor  măsuri de biosecuritate extrem de severe face posibilă limitarea răspândirii virusului către contacţii din jur.

Urmăriți anunțurile oficiale ale ANSVSA referitoare la Febra aftoasă și colaborați cu medicii veterinari.

Nu fiți sceptici!

Acționați acum!

Există oameni care cred că această boală nu este reală sau că măsurile sunt exagerate.

Realitatea este alta!

În Ungaria și Slovacia, fermierii pierd deja animale și bani din cauza focarelor.

Nu așteptați să fie prea târziu!

Responsabilitatea este a fiecărui proprietar de animale!

Febra aftoasă nu iartă!

Dacă nu respectăm regulile, efectele vor fi catastrofale pentru zootehnia din România!

Protejați-vă animalele, familia și afacerea!”

 

Recomandări ale DSVSA Vaslui referitoare la achiziționarea de CARNE DE MIEL

în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale

Cumpăraţi carne de miel, produse sau preparate obţinute din aceasta, numai din locuri sau spaţii autorizate şi supravegheate sanitar veterinar, care, prin programul de control implementat de către inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, garantează că acestea provin din abatoare autorizate, unde este asigurată asistenţa sanitară veterinară permanentă.

Carnea de miel

– loturile de carne de miel sunt livrate din abatoare autorizate însoțite de certificat sanitar-veterinar;

– marcarea carcaselor de miei se realizează cu respectarea prevederilor legale referitoare la marcarea și certificarea sanitară veterinară a cărnii proaspete și marcarea produselor de origine animală destinate consumului uman;

– carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor în spațiile amenajate temporar, se obține numai la cererea directă a consumatorilor și numai după efectuarea examenului ante și post mortem, neputând fi livrată în vederea comercializării către alte unități din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar veterinar;

– marcarea cărnii de miel, rezultată în urma sacrificărilor în spațiile amenajate temporar, se realizează cu o marcă de sănătate specială de formă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul județului urmat de codul numeric acordat de DSVSA județeană/a municipiului București;

– depozitarea și comercializarea cărnii de miel trebuie să se realizeze în spații adecvate, cu asigurarea temperaturii și stării de igienă corespunzătoare;

– respectarea pe timpul transportului a temperaturilor pentru carnea de miel în stare refrigerată sau congelată.

             Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar de liberă practică concesionar sau DSVSA judeţeană.

Vă reamintim că numărul de telefon al „Call Center”-ului DSVSA VASLUI unde este organizat serviciu de permanența este 0235421121, fax 0235421278 și e-mail : office-vaslui@ansvsa.ro  şi poate fi apelat de către cetăţeni,  pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor și orice suspiciune de boală la porci.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE